Circulație restricționată la graniță. Măsura intră în vigoare luni, 7 iulie
- Mădălina Sfrijan
- 7 iulie 2025, 07:52

Traficul rutier pe podul peste râul Tisa, aflat la ieșirea din municipiul Sighetu Marmației și care face legătura între România și Ucraina, va fi restricționat pentru efectuarea unor lucrări de reparație. Anunțul a fost făcut de Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Măsuri la graniță. Podul care face legătura cu Ucraina, închis
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin intermediul firmei contractate, a informat Poliția de Frontieră cu privire la necesitatea acestor restricții pentru desfășurarea intervențiilor necesare.
Astfel, începând cu data de 7 iulie 2025, traficul rutier prin Punctul de Trecere Sighetu Marmației va fi restricționat de luni până vineri, între orele 09:00 și 15:00, pe o perioadă de 62 de zile, a transmis Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

granița România Ucraina. Sursa foto: Facebook/Poliția de Frontieră
Pietonii vor avea acces în zonă
Potrivit autorităților, traficul pietonal nu va fi afectat, circulația pe cele două alei destinate pietonilor urmând să se desfășoare în condiții normale.
Podul care traversează râul Tisa și face legătura între Sighetu Marmației și localitatea Solotvino, din Ucraina fost construit la începutul anilor 2000. Realizat din lemn, cu un singur sens de circulație rutieră și două alei pietonale, acesta a fost suprasolicitat începând cu declanșarea conflictului din Ucraina.
În prezent, Consiliul Județean Maramureș are în desfășurare un proiect pentru construirea unui al doilea pod peste Tisa, care va oferi condiții de tranzit îmbunătățite față de actuala structură.
Ce opțiuni au șoferii care ajung la graniță
Traficul rutier între România și Ucraina poate fi redirecționat și prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, aflat în județul Satu Mare.
Pentru o perioadă limitată, legătura dintre Maramureș și Ucraina a fost realizată și pe calea ferată cu ecartament larg, construită special la începutul anilor ’50. Aceasta funcționa prin punctele de trecere Valea Vișeului și Câmpulung la Tisa, însă traficul feroviar de călători a fost suspendat de autoritățile ucrainene.
Consiliul Județean Maramureș a analizat, de asemenea, posibilitatea deschiderii unui nou punct de frontieră între România și Ucraina, la marginea comunei Poienile de sub Munte, în Munții Maramureșului, la peste 1.000 de metri altitudine. Proiectul a fost însă abandonat, din cauza dificultăților logistice și a costurilor ridicate.