Restricții de circulație în București și în țară. Canicula topește asfaltul

Caniculă. Sursa foto: Dreamstime.com

În urma creșterii temperaturilor, autoritățile impun noi restricții  de circulație. Pe parcursul zilei de luni, acestea se vor aplica în Capitală, dar și în județele Ilfov, Olt, Ialomița, Giurgiu, Dolj, Teleorman și Călărași.

Noi restricții de circulație. Județele vizate

În cursul zilei de luni, maximele vor ajunge până la 37 de grade Celsius. Din acest motiv Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat noi restricții de circulație. Măsurile se vor aplica în cazul drumurilor expres şi a celor naționale.

Măsurile se impun în București și Ilfov, însă sunt vizate județele Giurgiu, Ialomița, Călărași, Olt, Teleorman și Dolj. Conform CNAIR, șoferii vor circula după aceste reguli până la ora 20:00.

Ce trebuie să știe conducătorii auto

Noile restricții vin în completarea celor impuse pentru Rusalii și vor fi valabile între orele 10:00 - 20:00. Măs pe A2, DN7 şi DN39. Astfel, vehiculele a căror masă depășește 7,5 tone nu vor avea acces pe drumurile naționale care tranzitează județele afectate de temperaturile extreme.

„Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone”, a transmis CNAIR. 

Tiruri. Sursa foto: captura video

Restricții de circulație. Excepțiile anunțate de CNAIR

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, excepție vor face transporturile de persoane, animale vii, precum și cele produse perisabile de origine animală şi vegetală.

De asemenea, vehiculele folosite pentru intervenții sau transporturile funerare vor avea acces pe aceste drumuri. Potrivit CNAIR, excepție de la regulă vor face și transporturi poştale, precum și cele pentru distribuirea echipamentelor de prim ajutor sau a carburanţilor.

În același timp, vor fi acceptate și transporturile de mărfuri sub temperatură controlată sau vehiculele care tractează mașinile avariate.

Conform CNAIR va fi permis accesul vehiculelor care distribuie apă sau hrană în zonele calamitate. În plus, vor fi scutite de restricții și „transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturile cu apă îmbuteliată, de produse provenite din exploatări agricole sau cele militare”, transmite CNAIR.