Circulația pe DN10, blocată. Alunecare masivă de teren în zona Siriu
- Adrian Horeboiu
- 18 martie 2021, 09:45
Atenționare pentru șoferi! Traficul de pe DN10 în zona Siriu, județul Buzău, este blocat joi dimineață din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile în cantități mari.
Atenționare pentru șoferi! Traficul de pe DN10 în zona Siriu, județul Buzău, este blocat joi dimineață din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile în cantități mari.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 10 Buzău – Brașov, la kilometrul 87+200 metri, în zona localității Siriu, județul Buzău, din cauza căderilor de pietre de pe versant, pe suprafața de rulare.
Şoseaua este acoperită de o cantitate imensă de arbori, bolovani şi blocuri de piatră, astfel că nu se poate circula pe nici un sens.
Se acționează pentru îndepărtarea obstacolelor, fiind deviată circulația pe ruta DN 10 (Cislău) – DJ 102B (Calvini) – Vălenii de Munte - DN 1A Cheia - Brașov.
DN 1E, deblocat
Există și vești bune, autoritățile au aunuțat că traficul rutier de pe DN1E, porțiunea Râșnov- Poiana Brașov a fost reluat de la ora 9:00.
Traficul pe această porțiune a fost oprit din cauza căderii unor copaci pe carosabil.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier a fost reluat pe DN 1E Râșnov – Poiana Brașov, județul Brașov, după degajarea carosabilului de copacii căzuți. În zonă se circulă în condiții de iarnă, fiind semnalate precipitații sub formă de ninsoare abundentă.