Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, face dezvălurii din culisele negocierilor pentru susținerea lui Ludovic Orban la conducerea PNL. El a explicat de ce s-a depărtat de actualul președinte al partidului și a trecut în tabăra lui Florin Cîțu.
Primarul Ciprian Ciucu a semnat, inițial, un protocol de susținere reciprocă cu actualul președinte al PNL, Ludovic Orban. Conform documentului, Ciucu, cu susținerea lui Orban urma să candideze pentru conducerea organizației PNL București, iar Violeta Alexandru să se retragă. Într-un interviu acordat G4media, Ciprian Ciucu a explicat de ce s-a răzgândit și ce anume l-a determinat să treacă în tabăra lui Florin Cîțu.
Totodată, Ciprian Ciucu i-a reproșat lui Ludovic Orban lipsa de transparență și stilul autoritar de conducere.
„Apoi s-au acumulat o serie de lucruri în relaţia mea cu Ludovic Orban. Orban a jucat foarte mult cu cărţile pe piept şi nu foarte transparent, unul dintre momente fiind susţinerea lui Nicuşor Dan – care a fost strategia câştigătoare - dar aş fi apreciat un telefon să mă anunţe. Altul, în primăvară, când a cerut sprijinul multor filiale. Mi s-a părut un gest de forţă, a cerut rezoluţii de susţinere. Modul acesta de forţă m-a pus pe gânduri. Sub presiunea momentului am spus atunci că îl susţin pe Orban”, a explicat Ciprian Ciucu pentru G4 Media.
A optat inițial pentru Ludovic Orban
În acest context, Ciprian Ciucu a confirmat că a avut un protocol de susținere reciprocă pe care l-a semnat cu Ludovic Orban, pentru conducerea PNL București. Dar, a precizat, a renunțat la el când și-a dat seama că nu se simte în largul său în echipa acestuia și că nu dorește să i se spună tot timpul ce trebuie să facă.
„Chiar cu vreo două zile înainte să decid că voi merge împreună cu echipa lui Florin Cîţu, am avut o discuţie cu echipa lui Ludovic Orban. Am semnat un protocol de susţinere reciprocă. Ideea era ca Violeta Alexandru să se retragă şi câştigam «en fanfare» alegerile din PNL Bucureşti. Am plecat acasă şi m-am întrebat ce s-a întâmplat acolo. M-am simţit puţin intrus, nu m-am simţit dorit, pus cumva simbolic la rever”, a explicat Ciprian Ciucu.
Cum a trecut Ciucu în tabăra lui Cîțu
Primarul liberal a precizat că nu-și dorește un președinte al PNL autoritar care să se implice în stabilirea tuturor candidaturilor în alegeri și în toate activitățile de partid.
„M-am întrebat dacă vreau să fac acelaşi stil de politică din ultimii doi ani, în care preşedintele PNL a fost extrem de prezent, făcând chiar listele de candidaţi la Parlament ai PNL Bucureşti, sau vreau să fac politică în termenii mei? După ce mi-am răspuns că vreau să fac politică în termenii mei, l-am sunat pe Ludovic Orban chiar a doua zi, ca să mai aibă timp să îşi pună alt candidat, şi i-am spus opţiunea mea. A fost o discuţie lungă şi am decis să merg în echipa în care nu mă simţeam intrus.
Vreau să câştig aceste alegeri în care să îmi impun viziunea mea, nu doar să fiu reactiv şi tot timpul altcineva să-mi spună ce să fac. Aşa se explică decizia mea, care e realistă pentru că am nevoie de o relaţie bună cu premierul, şi pe de altă parte e de conştiinţă”, a adăugat Ciucu.