Hribii sunt cunoscuți pentru gustul aparte și sunt folosiți pentru prepararea diferitelor mâncăruri. Se spune că gustul lor este intens în această perioadă a anului, când sunt culeși din pădure. Ciorba de hribi se numără printre cele mai gustoase preparate care conțin acest tip de ciuperci, însă puține gospodine știu să o prepare.
Ciorbă de hribi
În această perioadă, hribii se găsesc în piețe, însă în unele zone din țară, aceștia sunt vânduți direct din păduri. Rețeta este similară cu cea a ciorbei de burtă, însă gustul este total diferit.
Pentru pregătirea acestei ciorbe vei avea nevoie de aceste ingrediente:
- 1 kilogram de hribi
- 3 cepe
- un ardei kapia
- 2 morcovi
- un gogoșar
- o rădăcină de pătrunjel
- un păstârnac
- o jumătate de țelină
- pătrunjel verde
Cum o prepari
Ciupercile se spală bine și se îndepărtează toate impuritățile. Acestea se taie în două și se lasă în apă rece cu puțină sare. Separat, ceapa, ardeiul și gogoșarul se curăță și se toacă mărunt. De asemenea, morcovul și pătrunjelul se curăță și se taie toacă, iar ulterior se pun la călit cu o lingură de ulei.
După ce legumele s-au călit, se adaugă hribii și in oală și se completează cu apă.
Ciorbă de hribi, una dintre cele mai gustoase din bucătăria românească
Oala se acoperă cu un capac, iar compoziția se lasă la foc mic timp de o oră și jumătate. După ce legumele și hribii s-au fiert, se poate prepara compoziția de ou cu smântână, care va schimba complet consistența preparatului.
Gălbenușul de ou se amestecă separat cu smântâna. Peste aceste ingrediente se adaugă treptat câte un polonic plin cu zeama din oală și se amestecă.
Compoziția se toarnă în oală, iar deasupra se adaugă pătrunjelul tocat. Ciorba de hribi se poate servi cu smântână și ardei iute verde. Acest preparat se poate păstra la frigider până la 3 zile.