Ciolacu vrea să devină cât mai repede bunic. Premierul și-a căsătorit fiul, pe Filip Andrei, sâmbătă, la Buzău. La eveniment au participat mai mulți poltiicieni din PSD, dar și prieteni ai proaspeților căsătoriți.
Marcel Ciolacu își dorește să devină bunic într-un timp cât mai scurt, după ce fiul său, Filip Andrei s-a căsătorit la Buzău, sâmbătă. Premierul României a făcut mai multe declarații, pe acest subiect după cununia civilă. El a vorbit cu jurnaliștii care așteptau la intrare.
Marcel Ciolacu a recunoscut că a avut mari emoții atât înante cât și în timpul ceremoniei. El s-a arătat încrezător în viitorul celor doi miri, spunând că aceștia doresc să-și construiască o carieră.
„Este un moment plin de emotie, lucru normal cred, dar mai departe să decidă ce vor ei ca şi până acum. Am avut emoţii, e adevărat şi astăzi şi aseară când am stat de vorba cu ei, presupun că o sa mai am şi în continuare, dar sunt doi copii buni care învaţă, îşi creează o carieră”, a spus Marcel Ciolacu la ieșirea de la cununia civilă.
Marcel Ciolacu își dorește să fie bunic, dar va mai avea de așteptat. Liderul PSD a dezvăluit că fiul său și soția sa, Iris Alexa, i-au transmis că îl vor face bunic abia după ce vor termina facultatea și vor intra la rezidențiat. Iar el, cât este de premier al României a fost nevoit să accepte acest lucru: ei hotărăsc.
„Sper să mă facă bunic cât mai curând dar mi-au zis că doar după ce termină ultimul an de facultate şi intră la rezidenţiat. Ei hotărăsc ce şi cum”, a spus Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu își dorește să devină bunic
La evenimentul de la Buzău nu au fost prea mulți participanți. Conform presei locale, au participat în jur de 50 de persoane, în principal rude apropiate şi colegi de grupă ai tinerilor miri. Au fost și câţiva politicieni din conducerea PSD, respectiv Paul Stănescu, Alfred Simonis, Lucian Romaşcanu, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. Sunt oamenii pe care se bazează Marcel Ciolacu în partid, dar și la guvernare.
Dintre politicienii prezenți, Lucian Romașcanu, fostul ministru al Culturii, nașul de botez al tânărului mire, a spus că se abține de la sfaturi pentru cei doi. A ținut doar să le ureze casă de piatră și fericire. Așa cum se face la orice eveniment de acest fel.
„Nu îi sfătuiesc nimic, pot să greşească şi singuri, nu au nevoie de sfaturile mele. Este un eveniment privat, sigur că este un eveniment care captează atenţia presei. Le urez fericire, casă de piatră, bucurie. La mine au trecut 19 ani, parcă a fost ieri”, a afirmat nașul Lucian Romaşcanu.
După cununia civilă tinerii soți, Andrei Filip și Iris Alexa Ciolacu și-au invitat oaspeții la o petrecere restrânsă la o pensiune.