Cine sunt părinții lui David Popovici. Sfatul tatălui pentru părinții sportivilor

Sursa foto: EPA/GIUSEPPE LAMI

La doar 18 ani, David Popovici a reușit o serie incredibilă de recorduri și medalii, fiind cotat ca unul dintre cele mai mari talente din natație. Însă în spatele performanței stau multe sacrificii, pe care campionul le pune pe seama părinților săi. Iată cine sunt Georgeta și Mihai Petrovici, cu se ocupă și cum au sprijinit cariera fiului lor.

Multiplu campion mondial, european și național, David Popovici înoată de mic copil, mai precis de la vârsta de 4 ani, când a fost dus de părinți la bazin pentru corectarea posturii. Mai târziu însă, înotul s-a transformat într-o adevărată pasiune pentru el, la vârsta de numai 10 ani având să doboare primul său record național.

Observând la timp potențialul uriaș al lui David și dragostea sa pentru acest sport elegant, dar și foarte tehnic, părinții acestuia, Georgeta și Mihai Popovici, au făcut multe sacrificii pentru ca viitorul campion să atingă marea performanță.

Familia, „stânca” marelui sportiv

Într-un interviu acordat Republica.ro, campionul a mărturisit că familia a fost, este și întotdeauna va fi punctul lui de rezistență, „stânca” lui. Sportivul recunoaște că familia i-a „modelat felul de a gândi, de a vedea lumea și de a aborda sportul”. „Mama mea, tatăl meu și Adrian, antrenorul meu, sunt adulții de la care am învățat cel mai mult. Și îl putem include și pe fratele meu, cu 8 ani mai mare decât mine, pe această listă a profesorilor de viață”, a declarat David Popovici, în cadrul aceluiași interviu.

Mama sportivului, Georgeta Popovici, lucrează în domeniul asistenței sociale. Pentru a-și proteja fiul în fața unor eventuale acuzații de doping, în anul 2021, Georgeta Popovici a urmat un curs de ofițer control doping. Cursul a inclus 20 de ore de teorie și 60 de ore de practică și este avizat de Agenția Națională pentru calificări.

Tatăl lui David Popovici, Mihai Popovici, a urmat ASE din București și are o carieră în domeniul vânzărilor.

Greșeala pe care o fac părinții sportivilor de performanță

Mihai Popovici a dezvăluit, din propria experiență, care este eroarea pe care sunt predispuși să o facă părinții marilor campioni, indiferent de sport: pun o presiune prea mare pe copiii lor.

„Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune. Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. «Ce ai făcut la antrenament, al câtelea ai fost?»; «Ce a făcut X?»; «Ți-am spus să fii atent la Y»; „Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!»”, a declarat Mihai Popovici, pentru Apsmedia.ro..