Odată cu războiul din Ucraina, în Rusia au devenit cunoscuți așa-numiții bloggeri pro-război, care au reușit să strângă o mulțime de urmăritori în online. Cine sunt aceștia și ce rol au ei în influențarea opiniei publice.
Bloggeri pro-război au devenit o sursă din ce în ce mai populară de informații despre luptele din Ucraina. Printre aceștia se află cei care au legături cu oficialii ruși, cei apropiați de grupul de mercenari Wagner, foști ofițeri de securitate și jurnaliști ai instituțiilor de știri de stat.
În cea mai mare parte a timpului, ei se bucură de acces deosebit la informațiile din prima linie, zonă ce le este interzisă jurnaliștilor obișnuiți. Aceștia sunt susținători activi ai Rusiei și ai războiului împotriva Ucrainei.
Cum contribuie bloggerii ruși la informarea oamenilor
În urma războiului declanșat de Putin în Ucraina, un grup de bărbați ce aveau legături strânse cu armata au deschis un cont de Telegram, unde furnizează informații actualizate despre cursul războiului.
Ei sunt cei care publică în mod regulat hărți detaliate și informații din prima linie. Acestea arată însă și eșecurile armatei ucraineni, împărtășesc opinii naționaliste extreme și oferă modalități în care oamenii pot ajuta trupele rusești care luptă pe front.
După atacul direct al Rusiei împotriva jurnaliștilor, canalele de pe rețelele de socializare au rămas singurele care oferă informații relativ credibile despre situația de pe front. În plus, acestea au sute de mii de urmăritori.
Deși sunt pro-război, bloggerii au devenit din ce în ce mai contrariați de acțiunile Kremlinului și Ministerului Apărării din Rusia, deoarece armata rusă continuă să se confrunte cu eșecuri semnificative pe front.
Prin urmare, în urma contraofensvei ucrainene de săptămâna trecută în regiunea Harkov, Starshe Eddi, un blogger popular pro-război, cu peste jumătate de milion de urmăritori, a scris: „Forțele Armate ale Ucrainei au depășit complet comanda noastră”.
Cine sunt ei și de ce acțiunile lor sunt importante
Canalele pro-război sunt de diferite categorii, având în spate fie persoane anonime, fie jurnaliști cu legături directe spre forțele ruse.
Printre cele mai proeminente canale anonime se numără Rybar, ce semnifică „pescăr”, și care are 790.000 de urmăritori. Canalul publică hărți de înaltă calitate ale mișcărilor trupelor din primele linii, precum și fotografii și videoclipuri frecvente ale consecințelor luptei. De asemenea, oferă în mod regulat critici la adresa Kremlinului și a Ministerului rus al Apărării.
Alți bloggeri anonimi sunt legați de mercenarii rusești Wagner. Și ei au la rândul lor sute de mii de abonați.
Printre aceștia se află și jurnaliști, cum ar fi Alexander Kots. La rândul lui, el a fost critic la adresa Ministerului Apărării, menționând că trebuie luate acțiuni pentru a face sistemul să vorbească și despre vești proaste. De asemenea, există canale care au legături directe cu Kremlinul.
Bloggeri pro-război, riscă să devină o amenințare pentru Rusia
Cu toate că inițial acești bloggeri ruși erau de ajutor pentru Kremlin, acum, aceștia amenință să devină o problemă pentru liderii care vor să mușamalizeze veștile proaste de pe front.
Întrebat marți despre criticile bloggerilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că există o linie din ce în ce mai subțire de care acești comentatori trebuie să țină cont.
„Rușii îl susțin pe președinte. În ceea ce privește alte puncte de vedere, puncte de vedere critice, atâta timp cât rămân în cadrul legii, acesta este pluralism, dar linia este foarte, foarte subțire, trebuie să fii foarte atent aici”, a spus Peskov, potrivit The Moscow Times.