Acest test a fost picat rușinos în ceea ce privește numărul de apel de urgență. În momentul de față, Primăria Sectorului 4 este singura care a venit în ajutorul păgubiților.
Vineri, omor la Urgențe
Prima zi de „freezing rain” a dus mii de oameni în sălile de aș teptare ale Camerelor de Gardă. Entorse, luxații și rupturi de oase, dar și capete sparte sau plăgi. Acestea au fost urgențele pe care le-au tratat la foc automat medicii din spitalele bucureștene. Majoritatea victimelor au alunecat pe trotuar, spațiu a cărui curățare nu intră în lista de atribuții ale Primăriei Capitalei sau de sector, ci în cea a cetățeanului sau, după caz, a administrațiilor de bloc.
Din păcate, simțul civic nu a scos prea mulți oameni „la lopată” și nici autoritățile competente nu s-au înghesuit să sancționeze lipsa acestei reacții impuse de lege și, totodată, firească. Surse din cadrul administrației ne-au declarat că nu s-a aplicat nicio sancțiune pentru trotuarele și țurțurii necurățate.
Sâmbătă, copacii s-au prăvălit peste sute de mașini
Oamenii au înțeles avertizarea ISU și au rămas, în limita posibilităților, în case. După ora prânzului, cetățenii au asistat siderați, de la fereastra geamurilor, cum copacii încărcați de gheață s-au prăvălit peste autoturisme. De asemenea, și peste două persoane.
Sub teroarea imaginilor apocaliptice pentru bucureștenii care nu s-au mai lovit de o astfel de condiție meteo, cu cabluri de înaltă tensiune rupte și împrăștiate pe trotuare și carosabil, oamenii au apelat singurul număr pus de autorități la dispoziția lor: 112. În mai puțin de două ore de la începerea fenomenului de secerare a copacilor, linia de urgență a cedat. Nimeni nu a mai răspuns la acest număr.
ISU a elaborat urgent un mesaj telefonic, prin RO-Alert, în care ruga cetățenii să nu mai apeleze la 112 decât dacă viața cuiva este în pericol major. Primăria Capitalei a dat publicității, la mai bine de patru ore după blocajul centralei 112, un comunicat cu un număr verde unde oamenii pot face sesizări despre avarii și pagube la rețelele de electricitate, gaze șamd. Primăria Capitalei a comunicat unui post tv că nu va acorda despăgubiri celor care au suferit pagube materiale din cauza copacilor căzuți, decât dacă pentru acei copaci se făcuse anterior o plângere către administrația publică.
Ce s-a intamplat intre ministrul Eugen Teodorovici si o jurnalista TVR! Telespectatorii, stupefiati!

Stirile zilei
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Social
Alte articole din categorie

Curs despre Revoluția din decembrie 1989, la Universitatea de Vest din Timișoara

Voluntariat pentru casa parohială din Valeapai. Cum poți ajuta I FOTO
14,90Lei
14,90Lei
LASA UN COMENTARIU