Cine poate beneficia de analize medicale gratuite mai repede. Toți pacienții trebuie să știe această metodă

Sursa foto: Arhiva EVZ

Mulți dintre cei care vor să își facă analizele medicale gratuite trebuie să aștepte, de cele mai multe ori, o perioadă lungă de timp pentru că listele de așteptare sunt lugi. Puțini români știu ce pot face în acest caz.

Mulți români vor să își facă analizele medicale din fondurile alocate fiecărei unități intraspitalicești, dar de multe ori ei se confruntă cu listele lungi de așteptare. Toate categoriile de pacienți care sunt asigurate prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pot beneficia de analize medicale gratuite doar dacă au un bilet de trimitere emis de medicaul de familie sau medicul specialist.

Fiecare spital primește fonduri din partea statului pentru ca aceste analize să fie făcute gratuit, dar sunt destul de rare cazurile când un pacient găsește un loc liber cât mai repede. Foarte puțini români știu că o modificare legislativă le va permite să beneficieze de analize gratuite mai repede. Este vorba de pacienții cronici care au peste 40 de ani. Ei se pot programa mai repede la analiză dacă pe biletul de trimitere medicul de familie va trece „Monitor” sau „Prev” 5.

Ce înseamnă termenul „Monitor” de pe biletul de trimitere

Pacienții au parte de analize medicale decontate dacă medicul specialist recomandă ca boala de care suferă persoana în cauză să fie ținută sub observație. Este important de precizat că afecțiunea trebuie să facă parte din cele șapte categorii de boli stabilite de Ministerul Sănătății și CNAS. Medicul specialist sau cel de familie trebuie să treacă neapărat pe biletul de trimitere cuvântul „Monitor” și codul aferent.

În cazul pacienților care au fost diagnosticați cu virusul COVID-19 sau care au fost externați din spital din această cauza trebuie trecut pe biletul de trimitere „Monitor 1”. Același cod va fi aplicat și în cazul celor care au nevoie de analize după încheierea perioadei de izolare. Termenul „Monitor 2” va fi folosit în cazul celor care suferă de boli oncologice. „Monitor 3” va apărea pe biletul de trimitere al bolnavilor cu diabet zaharat.

Pacienților care suferă de afecțiuni cardiovasculare le este desemnat termenul „Monitor 4”. În cazul celor care au diagnostice rare este folosit „Monitor 5”. Persoanele care au tulburări neurologice vor avea pe biletul de trimitere termenul „Monitor 6”, iar „Monitor 7” este folosit pentru pacienții cu boli cerebrovasculare. O altă categorie de pacienți care pot beneficia de analize gratuite într-un timp rapid este formată de persoanele trecute de 40 de ani. Medicul de familie sau specialistul trebuie să noteze mențiunea „Prev” și cifra cinci pentru ca pacientul să aibă parte de investigații rapide, potrivit Fanatik.

Cât este valabil de cardul de sănătate

Pacienții au nevoie și de cardul de sănătate atunci când își fac analizele. Acesta este emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru persoanele de peste 18 ani. Fiecare cătețean român beneficiază de acest card prin care are acces la analize și consultații gratuite. Cardul de sănătate expira, inițial, după cinci ani. Ulterior, valabilitatea lui a fost prelungită la șapte ani. Cei 14 milioane de români ale căror carduri expirau în timpul pandemiei nu au știut că acestea mai pot fi folosite încă șapte ani.

Ministerul Sănătății a transmis că în ceea ce privește persoanele care au carduri emise înainte de 31 decembrie 2014, perioada lor de valabilitate s-a extins automat la șapte ani de la data rescrierii lor. „Prin Hotărârea de Guvern nr. 458 din 28 iunie 2018, termenul de valabilitate al cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la cinci la șapte ani”. Este important de precizat că toate cardurile naţionale de sănătate emise după 1 august 2018 au fost valabile încă de la început șapte ani, notează Jurnalul.ro.