Deși doar 8 dintre cele 22 de state membre ale Parchetului European și-au ales reprezentanții, doar în jurul alegerilor făcute de Bulgaria s-a creat un scandal.
Consiliul Judiciar Superior (CJS) va decide miercuri modul în care va descrie și completa calitățile profesionale ale celor 10 bulgari (a se vedea lista de mai jos) care sunt candidați pentru a deveni procurori europeni. Există multe așteptări pentru Parchetul European, care îi va investiga și urmări în justiție pe suspecții pe infracțiuni de amploare legate de bugetul european. Obiectul investigațiilor este frauda, corupţia, operațiuni transfrontaliere legate de scurgeri de TVA de peste 10 milioane de euro. În ultima perioadă, însă, sunt tot mai frecvente criticile în Europa că structura sa încetinește ritmul. Fiecare dintre cele 22 de țări din UE, dintr-un total de 27 de state care au susținut apariția acestui organism independent, a desemnat reprezentanți. Aceștia vor lucra în propria țară, dar vor fi și sub conducerea Laurei Kovesi. Ungaria, Polonia, Suedia, Danemarca și Irlanda au rămas în afara Parchetului European. În februarie, Colegiul Procurorilor din cadrul CJS i-a desemnat pe cei 10 candidați bulgari. Doar la 8 din cele 22 de state membre s-a terminat etapa preliminară de selecție a candidaților.
Vineri, o știre de pe site-ul Euroactiv BG cu sediul la Bruxelles, condus de editorul bugar de stânga, Gheorghi Goțev, au anunțat în mod senzațional că 7 din cele 10 nume au fost „respinse” personal de Laura Kovesi. Euroactiv BG l-a citat pe șeful de cabinet al procurorului general european, Milan Jaron, care a dat credibilitate informațiilor. Cu toate acestea, Europa Liberă a fost prima care a observat, câteva ore mai târziu, că numele acestui înalt oficial european a dispărut de pe site. O astfel de evoluție a evenimentelor a dat un semnal că ar putea fi și o încercare de sabotare a magistraților bulgari care vor colabora cu Laura Kovesi. Faptele arată că acești candidați selectați de Colegiul Procurorilor din cadrul CJS nu au fost respinși, ci s-a primit o scrisoare de la Kovesi pentru informații suplimentare privind 7 din cei 10 candidați.
Acest detaliu important a fost confirmat pentru Europa Liberă de către Ministerul bulgar de Justiției și de către purtătorul de cuvânt al Colegiului Procurorilor din cadrul CJS, Kalina Chapânova. Și acesta nu este un eveniment extraordinar, ci parte dintr-o procedură care se află într-o etapă în care respingerea este imposibilă, nu ține nici de atribuțiile Laurei Kovesi, ci a Colegiului Procurorilor Europeni, al cărui sediu se află în Luxemburg. Acesta are în total de 22 de procurori nominalizați de propria țară. Teodora Gheorghieva este procurorul european bulgar.
Regulile pentru desfășurarea procedurii de selecție
Încă din data de 16 noiembrie 2020, acest colegiu a stabilit reguli pentru desfășurarea unei proceduri de selecție a procurorilor europeni delegați. Conform art. 1, punctul 2 al documentului, procurorul general european poate solicita de la un stat membru informații suplimentare despre candidați, cum a făcut și Kovesi. Conform art. 3 din această decizie, nu numai ea, ci și un grup de lucru format din procurori europeni, desemnați de Colegiu, poate evalua dacă candidații nominalizați îndeplinesc cerințele pentru ocuparea postului. Conform regulilor, Kovesi își va face evaluarea numai după ce a adunat toate informațiile despre cei propuși, inclusiv dacă au fost solicitate informații suplimentare. Dar nu ea, ci Colegiul Procurorilor Europeni decide dacă un candidat îndeplinește criteriile sau ar trebui respins. Conform regulilor celor 22 de procurori europeni, dacă se ajunge la un refuz de numire, acest lucru trebuie argumentat foarte bine, indicând ce cerințe nu sunt îndeplinite de un candidat.
Este inexactă și declarația Euroactiv BG că în Parchetul European nu a vrut anchetatori. Conform informațiilor neoficiale de la CJS, chiar înainte de începerea procedurii de selecție pentru reprezentanții noștri, Parchetul European a trimis informații detaliate despre cerințele pentru ocuparea funcției. Acolo se arată explicit că procurorii europeni ar putea fi atât procurori, cât și judecători și anchetatori.
Conform regulamentului, fiecare țară trebuia să numească cel puțin doi procurori, dar acum un an Laura Kovesi a solicitat de mai multe ori mai mulți candidați, iar astfel s-a ajuns la cei 10 procurori delegați din Bulgaria. Acest lucru explică, de asemenea, de ce între propuneri sunt și anchetatori care, deși nu au apărut în instanță, au experiență în anchete complexe de infracțiuni financiare.
Există un atac împotriva celor 10 magistrați din Bulgaria și de unde vine acesta
Dacă acestea sunt faptele legate de procedura care se desfășoară în cadrul Parchetului European, întrebarea care rămâne deocamdată fără răspuns este dacă există un atac împotriva celor 10 magistrați din Bulgaria și de unde vine acesta, magistrați propuși după o procedură deschisă de către Colegiul Procurorilor organelor de personal din sistemul judiciar din Bulgaria. Punctele de atac sunt cel mult două - Luxemburg sau Sofia.
Este dificil de admis că șeful de cabinet al lui Kovesi va încălca regulile Parchetului European și își va asocia numele cu niște acuzații false. Un oficial european cu experiența lui Milan Jaron, care are o carieră de peste 10 ani în Comisia Europeană, nu ar încălca standardele profesionale de confidențialitate, nici nu ar presupune că Bulgaria va fi singurul stat pentru candidații căreia Kovesi va avea întrebări suplimentare. Totuși, alte 14 state urmează să trimită la Luxemburg candidaturi.
Este posibil ca Laura Kovesi să aibă o atitudine specială vizavi de Bulgaria
Este posibil ca Laura Kovesi să aibă o atitudine specială vizavi de Bulgaria, pentru că aceasta nu a fost între primii care au votat nominalizarea sa pentru funcția de procuror general european. Dar asta nu este o surpriză, pentru că nici în România ei natală candidatura lui Kovesi nu a fost primită într-un singur glas. Ea a depus jurământul la data de 28 septembrie 2021 și a primit un mandat de 7 ani. Kovesi a condus DNA-ul din România până în anul 2018, când a fost demisă de guvernul de centru-stânga pentru „abuz de putere”. Procuroarea din Europa de Est a câștigat acest post deosebit de important din UE după o procedură istovitoare și o bătălie cu francezul Jean Francois Boner. Guvernul din România a făcut câteva încercări pentru a o bloca pe Kovesi, însă nu a reușit.
Judecând după declarațiile de presă, cei mai mulțumiți de schimbul de corespondență între Luxemburg și Sofia s-au dovedit a fi bulgarii care de ani de zile îi pun în opoziție pe magistrații bulgari față de viitorii lor colegi europeni. La Sofia, există destule persoane interesate să folosească orice ocazie pentru a îl ataca pe procurorul general bulgar, Ivan Gheșev, având în vedere că Colegiul Procurorilor din cadrul CJS îi desemnează pe acești 10 candidați. Kovesi însăși face lobby în statele membre pentru un angajament și un sprijin mai mare, inclusiv prin creșterea numărului de procurori europeni delegați. Acest lucru înseamnă și o creștere semnificativă a costurilor bugetare pentru funcțioarea instituției, ceea ce nu se poate întâmpla fără un consens din partea statelor. Potrivit declarațiilor oficiale, Bulgaria a fost întotdeauna un susținător al Parchetului European. Iar Kovesi însăși a promis că noua structură se va ocupa prima dată de cele aproape 300 de cazuri legate de fraude cu bugetul european, începând cu anul 2017 până în prezent.
Cei 10 candidați din Bulgaria
Svetlana Georgieva Șopova-Koleva - procuror la Parchetul orașului Sofia
Veronika Borislavova Trifonova - procuror la Parchetul raional Sofia
Boiko Kirilov Kalfin - procuror la Parchetul raional din Kiustendil
Bojidara Evghenieva Ganeva-Dimova - procuror la Parchetul raional Sofia
Biserka Ivanova Stoianova - anchetator în cadrul Serviciului Național de Investigații
Vențislav Danev Ferdinandov - procuror la Parchetul Specializat
Preslava Teodosieva Petkova - anchetator în cadrul Departamentului de Investigații al Parchetului Specializat
Maia Paskaleva Kovaceva - anchetator în cadrul Departamentului de Investigații al Parchetului orașului Sofia
Hristo Krâstev Kraciunov - judecător la Judecătoria Sofia
Dimităr Zdravkov Belicev - procuror la Parchetul raional din Plovdiv.