Yesim Oruc este noua coordonatoare rezidentă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova. Aceasta a înmânat scrisorile de acreditare Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Secretarul general al ONU, António Guterres, a numit-o pe Yesim Oruc din Turcia în calitate de coordonatoare rezidentă a ONU în Republica Moldova, cu aprobarea Guvernului de la Chișinău, în data de 22 august 2024.
Ea are peste 25 de ani de experiență în relații internaționale și dezvoltare sustenabilă. Înainte de numirea ei în Moldova, a fost coordonatoare rezidentă a ONU în Guyana. Yesim Oruc vorbește fluent în limbile turcă și engleză.
Yesim Oruc, primul mesaj
Yesim Oruc a avut prima întâlnire cu premierul Dorin Recean, în cadrul căreia au fost discutate obiectivele și prioritățile țării în contextul multiplelor crize, dar și al procesului de negociere privind aderarea la Uniunea Europeană.
Yesim Oruc a reconfirmat angajamentul ferm al Organizației Națiunilor Unite, ce include 24 de agenții și programe ONU, de a susține dezvoltarea sustenabilă, incluzivă și rezistentă a Republicii Moldova. „Vom continua să oferim expertiza, experiența și resursele necesare pentru a contribui la clădirea unui viitor mai sustenabil, echitabil și verde, în care fiecare copil, femeie și bărbat își exercită drepturile și participă în mod semnificativ în toate aspectele vieții. Un viitor în care nimeni nu este lăsat în urmă”, a menționat Yesim Oruc.
Dorin Recean: Republica Moldova se află acum pe calea europeană de dezvoltare
Prim-ministrul Dorin Recean i-a urat succes coordonatoarei rezidente în noul său rol, apreciind sprijinul constant acordat de toate agențiile ONU în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, dar și asistența sectorială concentrată pe domenii ca protecția socială și drepturile omului, reforma justiției, eficiența energetică, economia verde, precum și adaptarea la schimbările climatice și atenuarea acestora.
„Republica Moldova se află acum pe calea europeană de dezvoltare, iar programul foarte larg de cooperare cu ONU și asistența oferită va facilita îndeplinirea agendei noastre de modernizare, ne va ajuta să ne conformăm acquis-ului comunitar. În acest sens, obiectivele de dezvoltare durabilă sunt foarte relevante pentru a realiza ceea ce contează cu adevărat”, a subliniat Dorin Recean.