Cine este tânărul ucis în fața mănăstirii Ieud, din Maramureș. Martorii au scos la iveală noi detalii

Cine este tânărul ucis în fața mănăstirii Ieud, din Maramureș. Martorii au scos la iveală noi detaliiBăiatul înjunghiat de 23 de ani din Maramureș. Sursa foto: Facebook

Crimă în Maramureș. Tânărul care a murit înjunghiat cu un cuțit, în urma unei încăierări, în fața mănăstirii Ieud din Maramureș, avea 23 de ani, era din Botiza și lucra ca frizer în Maramureș. Părinții acestuia muncesc în Franța, dar veniseră în România de Sărbători pentru a petrece timp cu fiul lor.

Noi detalii despre crima din Maramureș

Tânărul a petrecut noaptea de Revelion alături de alți șapte indivizi, toți cu vârste între 20 și 23 de ani. Cei opt bărbați au început să se certe, iar tânărul din Botiza a căzut la mijloc și a fost înjunghiat mortal, în timp ce alți trei au fost răniți.

Crima de la Ieud

Crima de la Ieud. Sursa foto: emaramures.ro

„S-a intrat în sala de operaţie, au avut multiple plăgi prin înjunghiere”, a declarat Alexandru Oros, director Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Ce spun martorii

Un martor a povestit că tânărul era plin de sânge și că i-a cerut o gură de apă înainte să moară. „Doi au strigat: adu apă, am dus. Când am ajuns am crezut că au sărit în pârâu, erau doi jos. Zic: tu al cui ești? Că era cu sânge pe mână. Zice: dă-mi o gură de apă.”

crimă

Crimă. Sursa foto: Pixabay

Agresorii au fost prinși

Trei dintre agresori au fost prinşi la scurt timp şi duşi la audieri. Pentru prinderea celui de-al patrulea, s-au făcut filtre pe o rază de 25 de kilometri în jurul localităţii Ieud. Acesta a fost prins în cele din urmă în jurul orei 15:00 şi dus la Baia Mare pentru audieri. Anchetatorii trebuie să stabilească acum motivul atacului de la mănăstire. Surse din anchetă spun că agresorii sunt cunoscuţi drept consumatori de droguri.

„Foarte dureros pentru comuna noastră, a Ieudului. Nu credeam niciodată aşa ceva să se întâmple. Foarte, foarte dureros”, a spus un localnic. „Trăim într-o lume care nu ştiu ce să zicem. Tinerii ăştia, cum au ajuns de s-a întâmplat această tragedie. Ce s-o fi întâmplat, ce s-o fi făcut?”, a declarat alt localnic pentru Observator.

Ne puteți urmări și pe Google News