Cine este iubitul Ioanei Ginghină? Nu a mai rezistat și s-au afișat deja în public - FOTO

Deși au trecut doar șapte luni de la divorțul de celebrul actor, Ioana Ginghină încearcă să își refacă viața și se pare că este din nou îndrăgostită de cineva.

La șapte luni de la divorțul de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină nu se ferește să apară în public alături de un nou bărbat, alături de care a declarat că se simte împlinită. Mai mult decât atât, actrița a declarat că „este din nou îndrăgostită”, scrie Cancan.

Sunt fericită, sunt OK, sunt îndrăgostită. Nu vreau să dau mai multe detalii, că e vorba de Ruxy, vreau să o menajez de toate aceste ştiri. (…) Experiența prin care am trecut mă face să ştiu clar că mai rău de atât nu se poate. Am trecut printr-o chestie, adică OK, ne despărţim. Ce poate să se mai întâmple. OK, mă despart.(…) Acum, petrecem amândoi timp mai de calitate cu Ruxandra.

Cumva eram cine-i în casă are grijă de ea. Cred că au fost lucruri care s-au stricat în timp. Într-o zi mi-a zis Alexandru că gata, nu mai poate. Eu nu am realizat atunci. Acum mai bine de un an, cam un an şi trei luni. După mi-am dat seama că probabil undeva vina e la mijloc, erau nişte chestii care scârţâiau. Nu era o căsnicie neapărat fericită, ci una liniştită”, a spus actrița.

Deși nu s-a ferit să apară în public, actrița nu a dat foarte multe detalii despre „noua cucerire”, identitatea acestuia fiind încă secretă. Paparazzi i-au surprins pe cei în timp ce se aflau la cumpărături.