Cel mai bogat om din lume are o avere estimată la aproape 300 de miliarde de dolari, mai mare decât tot ceea ce produce la nivel financiar într-un an țara noastră. Ultima lui afacere a fost autorizată și în România.
Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX a ajuns cel mai bogat om din istorie cu o avere de 290 de miliarde de dolari, conform revistei Forbes. El l-a depășit pe Jeff Bezos, fondatorul Amazon și Blue Origin, cu peste 100 de miliarde de dolari.
Mai mult, averea lui Elon Musk depășește Produsul Intern Brut al României, care este 260 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor Institutului Național de Statistică.
Unii istorici susțin însă că marii industriași americani din secolele XIX și XX, John D. Rockefeller și Andrew Carnegie, dar și unii monarhi din istorie, cum ar Mansa Musa (sultanul Musa), conducătorul Imperiului Mali în secolul XIII, sau împăratul roman Augustus ar fi putut fi mai bogați decât Elon Musk, dacă averile lor ar fi ajustate acum cu rata inflației, mai scrie sursa citată.
Afacerile lui Musk
Elon Musk a crescut în Africa de Sud, iar apoi a emigrat în Canada la vârsta de 17 ani. A ajuns în Statele Unite, unde locuiește și acum, ca student transferat la Universitatea din Pennsylvania.
Elon Musk lucrează pentru a revoluționa transportul atât pe Pământ, prin producătorul de mașini electrice Tesla, cât și în spațiu, prin producătorul de rachete SpaceX. El deține 21% din Tesla, dar a folosit mai mult de jumătate din participația sa ca garanție pentru împrumuturi;
Un dosar de reglementare la începutul lunii aprilie 2022 a dezvăluit că Musk cumpărase 9,2% din Twitter. Compania l-a invitat să se alăture consiliului său a doua zi. În momentul anunțului oficial, acțiunile Twitter au crescut cu 26%. SpaceX, compania de rachete a lui Musk, este evaluată la 74 de miliarde de dolari după o rundă de finanțare din februarie 2021, potrivit Forbes.
Starlink ajunge în România
Ultima afacere a magnatului american a ajuns și în România. Starlink renumitul serviciu de internet prin satelit al lui Elon Musk, a fost autorizat și la noi în țară. Noua tehnologie va aduce internetul în cătune și chiar în vârf de munte. Internetul pentru toți nu va fi însă ieftin.
„Chiar dacă România se află în topul țărilor cu cel mai rapid internet din lume, ideea din spatele constelației de sateliți a lui Musk este să ofere internet de mare viteză în special în zone care nu au acoperire din partea operatorilor tradiționali.
Școlile sau instituțiile publice din cătunele izolate, comunitățile mici din zonele rurale în care infrastructura clasică nu este încă prezentă, refugiile sau cabanele din vârf de munte – sunt doar câteva exemple care vor avea acces la internet după ce Starlink va începe furnizarea de servicii și în România“, a scris pe pagina sa de Facebook, Sabin Sărmaș, președintele comisiei de IT din Camera Deputaților.