Cine este Al Thani, emirul care a transformat Qatarul în „Elveția din Golf”

Al Thani. Sursa foto: Wikipedia

Oricât ar fi de mici, toate speranțele de pace trec prin Doha. Qatarul este, de mult timp, esențial pentru negocierile privind Gaza. De asemenea, era pe cale să găzduiască recent o negociere de încetare a focului Rusia-Ucraina, care a eșuat în urma ofensivei forțelor lui Zelenski pe teritoriul rus. Rolul geopolitic al Qatarului continuă să crească, în ciuda incidentelor de pe parcurs: tensiunile cu vecinii săi arabi, care au dus la o izolare dură timp de patru ani; scandalurile din jurul Campionatului Mondial de Fotbal; controversele privind ospitalitatea oferită liderilor Hamas.

Regula emirului Al Thani

Emirul Al Thani, în vârstă de 44 de ani, a obținut un rol disproporționat față de dimensiunea redusă a regatului său, urmând o singură regulă: menținerea relațiilor cu toată lumea. Găzduiește cea mai strategică dintre bazele americane din Orientul Mijlociu: sediul Comandamentului Central al SUA. Săptămâna trecută, șeful serviciilor de informații din Qatar a fost premiat de CIA pentru "cooperarea în materie de securitate" dintre cele două țări. În același timp, este țara arabă care cultivă cele mai bune relații cu Iranul.

Mulțumirile lui Volodimir Zelenski pentru Qatar

Relația cu Putin este excelentă, iar acest lucru este valabil și pentru multe alte țări din zonă care concurează cu Qatar în ceea ce privește influența: Arabia Saudită, Emiratele, Bahrain. Dar Volodimir Zelenski a zburat în iunie la Doha pentru a-i mulțumi personal emirului, a cărui mediere a permis întoarcerea copiilor ucraineni deportați în Rusia. Iar Qatarul a furat din Turcia lui Erdogan rolul râvnit de pacificator între Zelenski și Putin, odată cu decizia de a ține discuțiile de încetare a focului la Doha, care au fost apoi amânate, scrie corriere.it.

Al Thani, un plan care se întinde pe 10 ani

"Elveția din Golf" investește în acest rol de zeci de ani. În 2003 a devenit una dintre principalele rampe de lansare a invaziei lui George W. Bush în Irak, înlocuind o Arabia Saudită îngrozită de proclamațiile lui Osama Bin Laden împotriva prezenței "soldaților necredincioși în locurile sacre ale Islamului". În același timp, buna vecinătate cu ayatollahii de la Teheran a fost cultivată prin justificarea ei cu constrângerile geografiei: Qatar este o peninsulă lângă Iran în Golf, împărțind aceleași zăcăminte de gaze cu acea țară.

Politica externă a Qatarului

Odată cu Primăvara Arabă din 2011, politica externă a Qatarului a îmbrățișat cauza Fraților Musulmani, susținând-o printre altele cu postul său de televiziune Al Jazeera. Acest lucru a creat tensiuni cu regimurile sunite conservatoare vecine, culminând cu ruptura diplomatică din 2017 până în 2021, când Qatarul a fost lovit de sancțiuni dure decise de saudiți și cărora li s-au alăturat Emiratele, Bahrainul, Egiptul și Yemenul. Doha a ajuns să se teamă de un atac militar saudit și a primit un contingent militar din Turcia, pentru a se apăra. Echilibrismul acrobatic, care îi permite să mențină relații deschise cu toată lumea, uneori eșuează.

Şi Trump a folosit "Elveția Golfului"

Donald Trump. Sursa foto: Facebook

Cel mai recent cor de acuzații vine după masacrul civililor israelieni din 7 octombrie 2023. În acel moment, Occidentul "descoperă" că liderii politici ai Hamas trăiesc în lux la Doha, unde primesc fluxuri de finanțări miliardare de la Qatar însuși. Dar alegerea de a găzdui summitul Hamas la Doha datează cu 11 ani mai devreme, în 2012 a fost încurajată de Barack Obama și de Benjamin Netanyahu.

Pentru Netanyahu, sprijinirea Hamas a fost funcțională pentru prevenirea unui stat palestinian. Americanii preferau să se întâlnească cu liderii Hamas la Doha, un teritoriu prietenos, în condițiile în care alternativa era Teheranul. Şi Trump a folosit "Elveția Golfului": la Doha a negociat cu talibanii retragerea americanilor din Afganistan. Ambiguitatea Qatarului a devenit utilă după 7 octombrie 2023, deoarece medierea emirului Al Thani a permis deja unele eliberări parțiale de ostatici.

Bogăția gazelor este o pârghie formidabilă

Aceste precedente explică de ce Statele Unite sunt întotdeauna îngăduitoare față de Qatar, închizând ochii la un alt rol al său: un port liber pentru a găzdui oligarhii ruși și a organiza traficul pentru încălcarea sancțiunilor. Faptul că Doha este răscrucea a două licăriri de armistițiu, Gaza și Ucraina, este punctul culminant al unei ambiții geopolitice disproporționate. La urma urmei, este o țară care are mai puțini locuitori decât Toscana: 2,8 milioane dintre care doar 350.000 sunt adevărați qatarezi, toți ceilalți imigranți sau expatriați. Bogăția gazelor este o pârghie formidabilă, dar nu ar fi suficientă fără perspicacitatea și abilitatea tânărului Al Thani: el este celălalt "tânăr suveran" din zonă, uneori un prieten-aliat și mai des un rival al prințul saudit Mohammed bin Salman, căruia adesea reușește să îi fure din protagonism. (Trducerea- Rador)