Cine e personajul care a taxat-o pe Clotilde Armand pe limba ei? Cuvinte dure, spuse în franceză de ”grande école”. Primărița s-a enervat și a părăsit ședința
- Cristina Stancu
- 16 iunie 2021, 09:30
După doar 30 de minute de la începerea celei mai importante ședinte pentru rezolvarea crizei gunoaielor din sectorul 1, primarul Clotilde Armand s-a ridicat brusc și a părăsit sala. S-a întâmplat exact după intervenția vice-președintelui PNLSector 1, Dragoș Preda, care i s-a adresat primăriței într-o franceză impecabilă. Evenimentul zilei a vorbit cu omul care a reușit s-o enerveze pe Armand doar pentru că ”a încercat să-I vorbescă pe limba ei”.
La Primăria Sectorului 1 a avut loc ieri dupa amiază prima ședință ”reunită”, la care au participat nu doar primarul, consilierii și societatea de salubritate, ci și reprezentanți ai instituțiilor statului, în încercarea de a găsi o soluție pentru rezolvarea ”crizei gunoaielor din sectorul 1” declanșată de Clotilde Armand.
Madame la maire , je m’adresse à vous…
Deși abia începuse ședința și apucaseră să vorbească doar câteva personane, în momentul în care Dragoș Preda i s-a adresat spunându-i ”Madame la maire , je m’adresse à vous en tant que citoyen de 1er arrondissement, ancien conseiller du vice maire de la ville de Paris - Bernard Pignerol dans le mandat de Monsieur le Maire Bertrand Delanoë (mă adresez dumneavoastră ca cetățean al sectorului 1 , Vicepresedinte al PNL Sector 1 și fost consilier al Viceprimarului Bernard Pignerol in timpul mandatului Primarului Parisului Bertrand Delanoe ... ), Armand a dat semne de nervozitate, s-a ridicat și a pornit spre ieșire.
”Serviciul de salubritate este un serviciu vital pentru cetățeni ... vorbim de solutii inteligente, vorbim de solutii pentru cetățeni, vorbim de condiții de viața mai bune ... acest serviciu NU TREBUIE NICIODATĂ INTRERUPT ... exista organe de specialitate abilitate a fi sesizate pentru a rezolva legal aceasta situație : ANAF, GARDA DE MEDIU, CURTEA DE CONTURI etc. dar pana la sesizare și la închiderea dosarului acest serviciu trebuie asigurat FARA ÎNTRERUPERE” a mai spus Preda, dar primarul părăsise ședinta.
Absolvent al școlii înființate de Charles de Gaulle unde a studiat și Macron
În convorbirea telefonică avută cu reporterul EVZ câteva ore mai târziu (ședința a continuat în absența primarului), vicepreședintele PNL a explicat cum de vorbește o franceză perfecta, dar și de ce are ”căderea” să abordeze probleme de administrație publică locală și să insiste pentru găsirea unei soluții în stringenta problemă a gunoiului din sector.
Dragoș Preda este absolvent al ENA (The École Nationale d'Administration), grande école (școală post universitară fondată de Charles de Gaulle pe care au absolvit-o aproximativ 80 la sută dintre miniștrii sau prefecții francezi, inclusiv președintele Macron) și a lucrat apoi în administrația locală a unuia dintre cele mai mari și mai complicate orașe ale Europei: Parisul.
De 5 ani s-a întors în România unde, spune politicianul, vrea să și rămână. Și vrea să se implice pentru ca țara să devină din ce în ce maim ult un loc ” unde să rămâi”.
”Prima mea calitate este aceea de cetățean. Și când am ieșit azi (nr-ieri) din apartament ca să merg spre ședință, locuiesc în sectorul 1, exact la ieșirea din imobil, în Aviației, o zonă bună a Bucureștiului, m-am lovit de un morman de gunoaie. Le-am fotografiat. Am vrut să-i arăt fotografia doamnei primar, nu am apucat. În schimb sper că a înțeles mesajul, că oricum ar fi și orice nemulțimiri ar avea cu privire la contract, acest serviciu de salubritate NU SE POATE ÎNTRERUPE. Este inadmisibil. Și sper că a înțeles că sunt hotărât și o să fac tot posibilul, o să facem, eu și colegii mei din PNL, tot posibilul ca această criză în profunda defavoare a cetățeanului, să se termine.” a declarat Preda pentru Evz
Și-a anunțat candidatura la PNL Sector 1 și mizează pe echipă. Și pe fonduri europene
Dragoș Preda a anunțat cu câteva zile în urmă și candidatura pentru funcția de președinte al filialei PNL Sector 1, poziție pe care o ocupă acum Sebastian Burduja, cel alături de care lucrează de mulți ani. ”Nu vin să-l contracandidez pe Burduja, care îmi e prieten drag, ci vin cu un proiect clar” a declarat Preda, care a explicat că de 5 ani lucrează în ”zona de smart city” și că, data fiind experiența sa în tot ce înseamnă fonduri europene, a foast adesea solicitat să ofere consultanță comunităților, fie că au fost orașe, fie commune, pentru ce fonduri europene pot fi accesate de acestea și cum. ”Și tot făcând chestia asta, mi-am zis, de ce să n-o facem și aici? La noi în oraș, la noi în sector. Știu lucruri și pot face lucruri. Și pot vreau să mă implic”, a mai spus Dragoș Preda.
Politicianul a explicat și cum a început să lucreze și pe ce mizează. ”Voi merge în toate zonele și voi asculta toate doleanțele. Pur și simplu ”mapăm”aceste nevoi. Vrem să lucrăm pe proiecte propuse de comunități. Și-atunci, implicit, oamenii sunt direct implicați, iar când devii implicat, devii responsabil. Știați, de exemplu, că FC Barcelona e deținut de cetățenii orașului Barcelona? Oamenii au grijă de ce le aparține, se implică.” a mai spus Preda, care a precizat că se bazează enorm pe echipă, pe oameni și că nu e genul care ”să piardă vremea cu discuții”.