Cine a inventat cu adevărat tableta PC. Tot ce trebuie să știi despre iPad 3
- Ionu ţ Fantaziu
- 5 februarie 2012, 23:44
Prima tabletă din generația anilor 2000 a fost lansată de Microsoft. Steve Jobs a regândit proiectul și i-a făcut pe toți să „muște din ea”
O dată cu apropierea evenimentului de lansare a iPad 3 a început să crească interesul fanilor pentru detaliile legate de viitorul gadget al celor de la Apple, care au început o revoluție în industria tehnologiei IT.
Pe site-urile de specialitate de peste Ocean, știrile despre viitorul gadget al companiei condusă acum de Tim Cook, după ce a preluat-o de la Steve Jobs, nasc adevărate dezbateri și sute de comentarii. Deși au trecut aproape doi ani de când a fost lansat iPad-ul, fanii gadgeturilor încă mai au dispute legate de primii inventatori ai tabletei PC.
O mare parte dintre admiratorii produselor Apple îi arogă toate drepturile companiei pe care o apreciază. „Laptop, player muzical, tabletă, tot ce am e de la Apple. De ce nu au produs schimbarea precedentele tablete. iPad-ul a revoluționat totul”, spune Michael Furman, un fan Apple, într-un comentariu la un articol postat pe mashable.com. Touchscreen-ul, din 1964
Însă până la iPad, încă din anii 80 s-a lucrat la tablete PC. Touchscreen-ul a apărut chiar mai devreme, în 1964, când a fost lansat Rand, un gadget care se folosea cu ajutorul unui stylus pen. Au mai fost inventate diverse tablete folosite în domeniul grafic, însă prima destinată a fost lansată în anii 80.
Toate informațiile despre viitoarea tabletă iPad 3
Display. Jurnaliștii de la Bloomberg spun că viitoarea tabletă Apple ar urma să aibă un ecran Retina, care va oferi culori mult mai intense. Bloggerii de la Gizmodo nu cred în zvonurile cum că s-ar lansa și o variantă mai mică de 7 inci.
Procesorul. Din câte se pare, modelul A6 va fi de tip quad-core, ceea ce înseamnă că va rula fără probleme jocurile și filmele HD.
Aplicațiile. Lansarea noului sistem de operare iOS 6 ar veni și cu schimbări pentru SIRI. Aceasta ar urma să facă ceva în plus, „Dictation”, adică să noteze în documente de tip text după dictare.
Design. Cei de la Gizmodo spun că nu va suferi prea multe schimbări. iPad și-a câștigat majoritatea fanilor și prin aspectul său. Eventual, designul ar putea fi influențat de schimbarea display-ului Retina și de o baterie care să țină mai mult decât cele de până acum.