S-a aflat cel mai mare secret al Mirelei Vaida. S-a întâmplat la 18 ani

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Prezentatoarea Mirela Vaida a intrat în lumea showbiz-ului din fragedă tinerețe, căci i-a fost alături un bărbat cunoscut. Acesta a inițiat-o în tainele industriei de entertainment.

Mirela Vaida este unul dintre cele mai apreciate personaje din televiziune. Deși are o carieră de succes și este celebră, încă sunt detalii despre viața ei personală care au fost ținute ascunse de public. Astfel, sunt foarte puțini cei care știu, de pildă, cine a fost prima dragoste a vedetei. Ea s-a cuplat în urmă cu 20 de ani, la vârsta majoratului, cu un bărbat celebru la vremea aceea în România, informează wowbiz.

El a fost primul bărbat din viața prezentatoarei. Povestea lor de iubire a început în anul 2002, atunci când Vaida era la începuturile carierei sale muzicale. Atunci l-a cunoscut pe Claudiu Popescu, fondatorul unei cunoscute trupe din acea perioadă intitulată „No Name”. La momentul respectiv, artista nu lucra în televiziune și își dedica tot timpul muzicii. Ea a devenit cunoscută datorită melodiilor pe care le lansa alături de trupa „D’or”.

Au fost iubiți un an de zile

După doar un an de relație, timp în care Mirela Boureanu, cum o chema la vremea respectivă, s-a dedicat iubitului ei, cei doi s-au despărțit. „Pentru viitorii ei fani, avem o veste bună: Mirela este singură. Din februarie s-a despărțit de iubitul ei, Claudiu de la «No Name»”, titra presa in anul 2003.

Imediat după separare, Mirela și-a făcut debutul în lumea televiziunii, în timp ce fostul ei iubit, Claudiu Popescu, s-a retras din lumea mondenă, după ce trupa „No Name” a dispărut de pe piață.

Apoi, Mirela Boureanu s-a căsătorit în 2009 cu Alexandru Vaida și de atunci formează unul dintre cele mai solide cupluri. Alexandru este director comercial la o firmă din Mediaș, motiv pentru care călătorește foarte mult.

Prezentatoarea „Acces Direct” este mama a 3 copii. Ea și-a dorit enorm să devină mamă și încurajează femeile să facă acest pas. „Eu mereu am zis că-mi doresc trei copii, chiar patru am zis la un moment dat. Acum că or fi trei, că or fi patru… O fi greu, dar unde cresc doi, crește și al treilea, unde cresc trei, crește și al patrulea”.