Evenimentul Zilei > EVZ Special > Cine a fost politicianul care a anunțat Independența de la 1877? Eminescu l-a încondeiat dur: „pocitura cu bulbucați ochi de broască”
Cine a fost politicianul care a anunțat Independența de la 1877? Eminescu l-a încondeiat dur: „pocitura cu bulbucați ochi de broască”

Cine a fost politicianul care a anunțat Independența de la 1877? Eminescu l-a încondeiat dur: „pocitura cu bulbucați ochi de broască”

La începutul primei luni de vară, mai exact în data de 2 iunie, s-au împlinit 202 ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți oameni de stat ai poporului nostru

C. A. Rosetti, pentru că despre el este vorba, a fost actor, aghiotant domnesc, șef al poliției, întemeietor de societăți secrete, librar, tipograf, gazetar, deputat în Divanurile ad-hoc, Ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor sub Cuza Vodă, primar al Bucureștiului, ministru de Interne… Suficiente argumente pentru schițarea unui portret marca Paul Cernat.

„Născut pe 2 iunie 1816 și mort pe 8 iunie 1885 de embolie pulmonară, C(onstantin). A. ROSETTI a fost un politician revoluționar, republican progresist, fanion al moștenirii militant pașoptiste a liberalismului românesc din a doua jumătate a secolului 19, încondeiat de Eminescu în Scrisoarea III (ca basedovian…) drept «pocitura» cu «bulbucați ochi de broască», a fost doar incidental scriitor. Cînd însă a fost, a lăsat urme. A publicat un singur volum de versuri, Ceasurile de mulțumire ale lui… (1843), valorificat de Anton Pann în Spitalul amoriului și urmat de alții. Versurile, copuse în maniera lejeră a lui Berenger, au o frivolitate inteligentă care le face superioare multor producții sentimentaloide ale epocii. Poemul A cui e vina («Eu sînt un geniu, tu o problemă… Astfel ți-este sexul, nu e vina ta») a făcut epocă, ajungînd prin parodieri pînă la postmoderni”, apreciază talentatul critic literar Paul Cernat.

A anunțat Unirea de la 1859

„Editat abia în 1874, jurnalul intim ținut între revoluția de la 1848 (pe care, spre regretul său, ratează să o consemneze) și Unirea de la 1859, pe care o anunță, este primul jurnal intim important din literatura română – imagine romantică vulnerabilă, patetică a unui politician angajat public pînă la fanatism. Traducerile și încercările dramatice sînt neesențiale. Agreabile și instructive sînt, în schimb, paginile memorialistice și de călătorie editate postum de unul din fiii său, Vintilă (celălalt, Mircea, a fost unul dintre pionierii mișcării socialiste autohtone). Cu adevărat epică este biografia politicianului și a gazetarului – unul dintre cei mai importanți gazetari liberali români din secolul romantic”, menționează, în continuare, Paul Cernat.

Actor, aghiotant domnesc, șef al poliției

Și, mai departe: „Rudă, pe linie maternă, cu poetul Gheorghe Crețeanu (cel cu «fie pîinea cît de rea…»), se exersează mai întîi ca actor, apoi ajunge aghiotant domnesc și șef al poliției. Conspirator prin vocație, întemeiază (printre alții) Societatea secretă Frăția și Asociația Literară a României, deschide, alături de amicul austriac Winterhalder, o librărie și o tipografie pe care le pune la dispoziția revoluționarilor pașoptiști (va ajunge, mai tîrziu, și staroste al tipografilor și comercianților), audiază la College de France cursurile marilor istorici și poeți progresiști ai momentului, redactează Apelul Societății Studenților Români pe care-i pilotează, intră într-o organizație masonică notorie, de obediență republicană și, după un trecut amoros agitat, se căsătorește cu franco-scoțiana Mary Grant, pe care-o cunoaște ca institutoare în casa familiei Odobescu. Combatantă ea însăși, tovarășă de exil a soțului și (probabil) prima ziaristă româncă, popularizatoare didactică, Maria Rosetti a servit drept model pentru tabloul România revoluționară al pictorului evreu C. D. Rosenthal (fratele lui Mary, Effingham, se va însura și el cu o româncă, Zoe Racoviță) și a avut o fiică pe care a numit-o… Libertatea”. 

Unul dintre artizanii loviturii de stat de la 1866

„Rosetti s-a implicat la vîrf, alături de Ion Ghica, în Comitetul Revoluționar pașoptist și în Locotenența Domnească, a fost (alături de N. Bălcescu și N. Golescu) unul dintre liderii exilului militant, propagandist, deputat din partea organizațiilor clasei de mijloc în Divanurile ad-hoc, Ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor sub Cuza Vodă, dar (republican convins) devenit destul de repede adversar «pe dedesubt» al lui și unul dintre artizanii loviturii de stat din 1866, ostil, în principiu, și prințului Carol, lider al facțiunii progresiste a partidului liberal, primar al Bucureștiului, președinte al Camerei Deputaților, vestitor, în această calitate, al Independenței de la 1877, ministru de Interne, prieten și rival al centristului I. C. Brătianu, a condus, vreme de cîteva decenii, influentul cotidian Românul și s-a implicat în numeroase ale publicații”, dezvăluie Paul Cernat. 

În loc de concluzie: „Ironizat de Caragiale, dar și admirat de el (i-a dedicat o schiță memorabilă…) Rosetti a dat, cu bune și cu rele, cu talent și pasiune împinsă uneori spre ridicol, «stilul» celui mai radical discurs public liberal-progresist din secolul 19 (Kogălniceanu și Ghica fiind liberali-conservatori). O personalitate care a lăsat urme în politică, în gazetărie dar, incidental, și în literatură. La fel ca în cazul lui Kogălniceanu, e de regretat că și-a cam îngropat talantul literar. Avea destul”.