Și atunci, totul a început cu Nobelul. Multora li se părea firesc ca Nobelul să închidă episodul, nu să-l deschidă, dar nimic nu mai e firesc pe lumea asta.
Discuțiile de acum, din jurul Nobelului literar de anul acesta, mi-au adus aminte că, în 2009, Barack Obama, abia ales președinte al SUA, a primit Nobelul pentru Pace. Conform testamentului lui Alfred Nobel, premiul acesta se acordă de către un comitet format din cinci persoane, anume desemnate de Parlamentul Norvegiei. De ce suedezul Nobel a lăsat Norvegiei dulcea povară a atribuirii premiului, rămîne un mister pe care nu îl sondăm acum. Deşi diferenţa dintre parlamentarismul nostru şi cel norvegian e ca de la cer la pămînt, totuşi există o logică parlamentară ce pare universală, de vreme ce Parlamentul din Oslo alcătuieşte Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru pace cam cum alcătuieşte Parlamentul nostru orice comisie, consiliu sau comitet care-i cade în mînă. Astfel, alcătuirea Comitetului reflectă compoziţia politică a Parlamentului. În 2009, anul lui Obama, Partidul Laburist a trimis în Comitet doi membri, iar Partidul Socialist, Partidul Conservator şi Partidul Progresului cîte unul. Chiar aşa fiind, preşedintele acelui Comitet, laburistul Thorbjorn Jagland, a subliniat că opţiunea pentru Barack Obama a fost unanimă.
Prin urmare, Premiul Nobel pentru pace este un premiu cît se poate de politic. Este un premiu dat de oameni politici, iar pacea însăşi este, astăzi, o problemă politică. Conform testamentului lui Alfred Nobel, premiul urmăreşte recompensarea reuşitelor acelor lideri proeminenţi care au contribuit semnificativ la „fraternizarea naţiunilor, la abolirea sau reducerea forţelor armate, la constituirea şi promovarea congreselor de pace”. Aşadar, e vorba despre recompensarea unor reuşite politice majore. Barack Obama este al treilea preşedinte american care primeşte Nobelul pentru pace în timpul mandatului său, după Theodore Roosevelt (1906 - „pentru rolul esenţial în medierea Războiului Ruso- Japonez din 1904-1905”) şi Woodrow Wilson (1919 – “pentru rolul jucat în fondarea Ligii Naţiunilor”). Diferenţa se vede imediat. Pe de o parte, Roosevelt şi Wilson au devenit laureaţi în timpul celui deal doilea mandat, după ce influenţaseră deja decisiv cursul lumii, aşa cum se vede şi în motivaţiile premiilor. Motivaţia Comitetului Nobel pentru Obama suna astfel: „pentru efortul extraordinar de a întări diplomaţia internaţională şi cooperarea între popoare”. Obama se afla abia în primul an al primului mandat la Casa Albă, iar motivaţia indică, mai degrabă, o speranţă, decît o realizare indiscutabilă. Acum, la finalul celor două mandate Obama, ne putem întreba dacă speranța de atunci s-a împlinit. Este astăzi lumea cu ceva mai bună și mai sigură, mai pacificată și mai solidară decît era în 2009?
Prestigiul uriaş al Premiului Nobel pentru pace s-a construit şi consolidat cu un lung şir de laureaţi, mai toţi exemplari. Privind lista celor peste 100 de personalităţi şi organizaţii care au primit Nobelul pentru pace şi, mai ales, citind motivaţiile, vom sesiza că, dacă la începuturi premiul era acordat pentru un anume merit clar, necontestat, de la un moment dat motivaţiile au devenit generale, vagi, greu de explicat prin reuşite identificabile. Nu împărtăşesc părerea celor care văd în Nobelul pentru pace o manevră a propagandei de stînga şi nici nu cred că premiul şi-a deteriorat respectabilitatea în ultimii ani. Nici nu cred neapărat că, de cîţiva ani încoace, Comitetul Nobel urmăreşte copilăros de asiduu îndiguirea unilateralismului Americii. Ţinînd cont de contexte, acordarea acestui premiu unor Andrei Saharov (1975), Lech Walesa (1983), Desmond Mpilo Tutu (1984), al 14-lea Dalai Lama (1989) sau Aung San Suu Kyi (1991) a fost o declaraţie politică curajoasă şi a consacrat internaţional recunoaşterea meritelor unor personalităţi impunătoare, care chiar şi-au pus viaţa la bătaie pentru libertatea semenilor lor. Mai mult, Nobelul le-a protejat vieţile ameninţate de regimurile opresive cărora aceşti oameni li s-au opus. În asemenea cazuri, Nobelul pentru pace a consacrat şi a protejat adevăraţi eroi.
Totuşi, în cazul preşedintelui Obama, premiul a fost foarte controversat în media international la vremea decernării sale. Cel mai adesea, s-a spus că premiul a venit prematur şi că nimic din ceea ce a făcut Barack Obama pînă acum nu justifică o asemenea onoare. Şi a mai existat o speculaţie interesantă. Se spunea că premiul a fost conferit anume pentru a inhiba previzibila decizie de a ataca Iranul. Nu poţi să iei Nobelul pentru pace şi să ordoni un război cîteva luni mai tîrziu. Dar, toate aceste speculații sînt uitate astăzi. După cum uitate sînt și speranțele lumii din 2009. Căci nimic din entuziasmul cu care fusese atunci întîmpinat Barack Obama nu se va mai regăsi în sufeltul lumii cînd viitorul președinte America va prelua formal puterea, pe 21 ianuarie 2017.
Recomandările noastre
