Şocant! CINCI milioane de italieni trăiesc în SĂRĂCIE ABSOLUTĂ, dintre care 1,6 milioane sunt străini
- Antonia Hendrik
- 11 octombrie 2018, 12:54
Există cinci milioane de oameni care trăiesc în condiții de sărăcie absolută în Italia, iar 1,6 milioane dintre aceștia sunt străini, a afirmat ieri directorul interimar al ISTAT, Maurizio Franzini.
Franzini a afirmat că acesta este cel mai înalt nivel al sărăciei absolute din 2005 atât în ceea ce privește familiile (1,778 milioane, sau 6,9% din total), cât și în termeni de indivizi, 8,4% din întreaga populație.
Italia cuprinsă de sărăcie. Stistică actulaizată până în 2017
"Cinci milioane de săraci în Italia, dintre care 1,6 milioane sunt cetățeni de altă naționalitate. Această cifră este actualizată până în 2017, oferită de președintele Istat Maurizio Franzini într-o audiere pe nota adresată Def. În Italia există 5 milioane de persoane care trăiesc în sărăcie absolută, cel mai înalt vârf din 2005, atât în ceea ce privește gospodăriile (1.778 milioane, egal cu 6.9% din familiile rezidente), cât și în termeni de persoane (8.4% întreaga populație). Fenomenul afectează 6,2% dintre cetățenii italieni sau 3 milioane și 349 de mii și 32,3% dintre străini, care sunt egali cu 1 milion și 609 de mii de persoane. Din cei 5 milioane de oameni, jumătate trăiesc în sud", titrează firenzepost.