Cină de TAINĂ la sediul NATO din Bruxelles. Au participat Theresa May și Klaus IOHANNIS

Sediul NATO de la Bruxelles a găzdiut aseară o cină festivă la care au participat premierul britanic Theresa May, Klaus Iohannis și președintele Olandei și premierul Belgiei.

Jurnaliștii consideră că principala temă a discuțiilor dintre liderii europeni a reprezentat-o ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie express.co.uk.

Există o serie de speculații potrivit cărora, cabinetul premierului britani se va reuni luni pentru a adopta un document prin care va aproba ieșirea Marii Britanii din UE.

Documentul va include și problema rămânerii Marii Britanii în uniunea vamală UE, dar și liberul schimb dintre Irlanda și Irlanda de Nord,teritoriu britanic, după Brexit.

Donald Tusk, liderul Uniunii Europene, a declarat că speră ca părțile să ajungă la un acord în cursul întâlnirii de săptămâna viitoare. Surse conservatoare din Guvernul britanic sunt însă sceptice cu privire la găsirea unei soluții care să permită încheierea unui acord.

Theresa May se va întâlni în cursul zilei de astăzi cu premierul belgian și cu președintele francez, Emmanuel Macron, la evenimentul dedicat aniversării a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.