Cimitir eco şi cu GPS în Australia

Chiar şi după moarte, australienii din Sydney pot închide liniştiţi ochii, nu vor polua planeta. Un cimitir catolic, prietenos cu mediul a fost amenajat la periferia metropolei, la Kemps Creek, scrie cotidianul francez Le Monde.

E numai iarbă verde, iar pasajul biblic "din pământ suntem în pământ ne întoarcem" se potriveşte întocmai. Din această vară cei care sunt îngropaţi aici nu mai au piatră funerară şi nici placă comemorativă, ca să respecte mediul. Nu e primul cimitir eco din Australia, însă la Kemps Creek s-a mers un pic cam departe. Persoanele decedate sunt înhumate cu haine biodegradbile, trupul neînsufleţint nu trebuie dat cu produse chimice, iar sicriul e musai din pin sau nuiele netratate chimic şi tot biodegradabile. Slujba este singura care rămâne neschimbată. Cu GPS-ul printre morminte Cum nu sunt plăci cu numele răposaţilor, a fost nevoie de un sistem cu GPS ca să depistezi un loc de veci. Există un emiţător, iar rudele care vin la morminte se conectează la GPS care le duce fix la locul pe care şi-l doresc. Cimitirul eco are o capacitate de 320 de morminte amplasate la un metru unul faţă de celălalt. În cimitirul verde au fost îngropate deja trei persoane. Sunt oameni care toată viaţa lor au fost atenţi şi au protejat mediul înconjurător. Nu întâmplător locul de veci din Kemps Creek poartă numele Sfântului Francis de Assisi, iubitor al mediului. S-ar putea ca noul concept să nu prindă prea mult, cum australienii ţin la tradiţii şi nici nu vor să audă de GPS. În cimitirul Rookwood Necropolis din Sydney sunt îngropaţi peste un milion de oameni. Locul este împărţit pe confesiuni, anglicani, catolici, evrei şi musulmani.