Cimitir de Onoare al Eroilor Români, inaugurat în Republica Moldova. Ziua Armatei Române, marcată peste Prut

Cimitir de Onoare al Eroilor Români, inaugurat în Republica Moldova. Ziua Armatei Române, marcată peste PrutSursa foto: Moldpres

Republica Moldova. Ziua Armatei Române în Republica Moldova a fost marcată prin inaugurarea parcelei de onoare românești din cimitirul localității Sărăteni, raionul Leova. Acolo odihnesc rămășițele pământești a 12 eroi români, cunoscuți şi necunoscuţi, căzuţi în luptele din acea regiune, în perioada 14 și 15 iulie 1941, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

Ceremonialul militar și religios de la necropola din Sărățeni a fost organizat de către Ambasada României în Republica Moldova şi Biroul Ataşatului Român al Apărării la Chişinău, informează Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE).  

Ovidiu Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadei României: „Datorăm eroilor neamului învățarea unor lecții”

La eveniment, au participat Ovidiu Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadei României, reprezentanți ai Biroului Atașatului Apărării, alături de membri ai corpului diplomatic și mai mulți localnici.  Din partea Republicii Moldova, au depus coroane de flori și au susținut discursuri inaugurale Igor Cutie, secretarul general al Ministerului Apărării, Nicolae Popa, președintele Consiliului Raional Leova și Vladimir Ungureanu, primarul localității Sărăteni.

„Datorăm eroilor neamului nu doar respect și cinstirea memoriei lor, ci și învățarea unor lecții. Rememorarea evenimentelor tragice din istoria umanității este parte a unei culturi europene a asumării memoriei și reconcilierii cu trecutul. Noi am învățat să acționăm împreună, pentru a da o șansă viitorului nostru, în cadrul celui mai amplu proiect de pace și de prosperitate – Uniunea Europeană. Acolo, unde Republica Moldova este așteptată să se alăture, prin voința cetățenilor ei”, a declarat Ovidiu Năftănăilă, prim-colaborator al Ambasadorului României, citat de Moldpres.

Dan-Mihai Dincă, vicedirector al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor: „Avem obligația sacră de a contribui la îngrijirea, restaurarea și protejarea mormintelor eroilor”

Delegația Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, participantă la ceremonia din cimitirul eroilor, a fost condusă de colonelul Dan-Mihai Dincă, director adjunct, care a depus o coroană de flori și a rostit o alocuțiune. „Avem cu toții datoria morală, dar și obligația sacră de a contribui la îngrijirea, restaurarea și protejarea mormintelor eroilor care și-au jertfit viața pentru un ideal sfânt. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor aduce în atenția cetățenilor un loc sfânt, în care-și dorm somnul de veci militari ai Armatei Române”, a spus colonelul Dan Dincă.

Nicolae Popa, președintele Consiliului Raional Leova, a subliniat că evenimentul este important pentru ca cetățenii să cunoască despre tragediile din trecut și despre sacrificiile eroilor români pentru binele tuturor. „Mă bucur că, deși au trecut mulți ani, s-a găsit posibilitatea și îndrăzneala ca acest cimitir să fie identificat și renovat. Ca eroii care au căzut pe câmpul de luptă să fie astăzi pomeniți și să le facem cinste, așa cum au meritat”, a menționat Nicolae Popa, potrivit aceluiași canal media.

Proiect de restaurare, derulat în 2024, de către cele două ministere ale apărării

Proiectul de restaurare a parcelei eroilor români din localitatea Sărăteni, raionul Leova, a fost derulat, în cursul acestui an, de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, prin Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară de la Chişinău. A fost realizat în baza prevederilor Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova.

A fost construit, de asemenea, și un monument reprezentat de o cruce din marmură. În fața acestuia, s-a amplasat o placă comemorativă. Evenimentul face parte din seria acțiunilor organizate de Ministerul Apărării Naționale pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la luptele desfășurate, în anul 1944, relatează ONCE.