Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, „este şocat de bilanţul morţilor pe care l-am văzut în ultimele zile în Irak”, potrivit unui purtător de cuvânt, relatează marţi DPA.
Oamenii „trebuie să poată demonstra liber şi paşnic, iar forţele de securitate trebuie să dea dovadă de reţinere”, a declarat Stephane Dujarric presei la New York, adăugând că numărul mare de victime este „complet inacceptabil”.
Un raport al ONU publicat marţi informează că cel puţin încă 97 de persoane au murit în contextul în care „încălcările grave ale drepturilor omului şi abuzurile continuă şi în al doilea val de proteste care a început în Irak pe 25 octombrie”.
De miercuri, autorităţile irakiene au încetat să mai comunice bilanţul ciocnirilor care au loc la Bagdad şi în sudul ţării şi care s-au soldat cu peste 250 de morţi de la 1 octombrie.