Statele Unite ale Americii îşi vor menţine o "prezenţă clandestină" în Irak şi Afganistan pentru mult timp după plecarea trupelor lor convenţionale, potrivit unor oficiali din administraţia de la Washington citaţi de cotidianul The Washington Post.
"Se aşteaptă ca Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) să-şi menţină o substanţială prezenţă clandestină ca parte a planului administraţiei Obama care mizează pe o combinaţie de spioni şi forţe din cadrul Operaţiunilor Speciale pentru a proteja interesele SUA în cele două zone mult timp măcinate de război", a scris ziarul citat.
Însuşi amiralul William McRaven, comandantul diviziei de operaţiuni speciale din armata americană şi cel care a coordonat personal raidul finalizat cu eliminarea lui Osama bin Laden, a spus marţi că nu are nicio îndoială cu privire la faptul că "forţele din cadrul Operaţiunilor Speciale vor fi ultimele care vor pleca din Afganistan".
"Am fost primii care am mers acolo după atacurile din 11 septembrie 2001 şi agenţia va fi ultima care va pleca", a subliniat şi un veteran al CIA sub protecţia anonimatului.
Ziarul a mai semnalat că, potrivit surselor sale, biroruile CIA de la Kabul şi Bagdad vor rămâne pentru mult timp cele mai mari asemenea filiale deschise de agenţie în străinătate. Numai la biroul din Kabul operează peste 1.000 de angajaţi CIA.
"Retragerea forţelor militare americane din Irak în decembrie a mutat accentul CIA, acolo, către spionajul mai tradiţional: monitorizarea evoluţiilor sub un guvern tot mai antagonist, desfiinţarea grupărilor afiliate la Al Qaida şi stăvilirea influenţei Iranului", au mai precizat jurnaliştii americani.
Washington Post scrie că, cel mai probabil, CIA va juca un rol tot mai agresiv în operaţiunile sale din Afganistan pentru a-i destabiliza pe talibani. Sursele citate au mai dezvăluit că CIA şi divizia de operaţiuni speciale din armata americană îşi vor împărţi teritoriul afgan, dar şi lista cu liderii talibani care trebuie neutralizaţi, pentru rezultate mai bune pe teren.