CIA își avertizează angajații: Medicamentul promovat de Trump poate provoca moarte subită!

În stilul său characteristic, președintele american Donald Trump a provocat cu ceva vreme în urmă o imensă controversă scriind pe twitter că „Hidroxiclorochina şi Azitromicina luate împreună, au şansa reală de a produce o mare schimbare în istoria medicinei”.

Mesajul a creat o adevărată furtună în lumea medicală din toată lumea cu argumente pro și contra cu privire la eficiența acestui medicament antimalarie în tratarea Covid-19. Potrivit Washington Post, până și CIA a reacționat la declarațiile președintelui american, dar cu totul altfel decât și-ar fi putut dori Trump. La o săptămână de la mesajul său, pe 27 martie, CIA și-a avertizat  personalul că administrarea hidroxiclorochinei este probabil „periculoasă” –și chiar poate duce la „moarte subită”.

"Avertismentul, prezentat pe un site web folosit exclusiv de angajații CIA a fost postat la sfârșitul lunii martie. Specialiștii CIA au avertizat fără nicio reținere împotriva folosirii acestui tratament: „În acest moment, nu este recomandat ca medicamentul (hidroxiclorochina n.r,) să fie utilizat de pacienți, ci numai de medici,  care îl prescriu ca parte a studiilor în curs.

Există efecte secundare potențial semnificative, inclusiv moartea subită din cauza unor probleme cardiace asociate cu hidroxiclorochina. Utilizarea individuală a acesteia la pacienți trebuie să fie făcută cu atenție și tratamentul trebuie monitorizat de către un expert în domeniul sănătății. Vă rugăm să nu vă procurați acest medicament pe cont propriu".

Din câte se pare, nu a fost vorba de nicio încercare de a-l ridiculiza pe Trunp. Avertismentul nu era destinat să fie făcut public și recomandările par să fi fost făcute ca răspuns la întrebările pe care angajații CIA le-au pus superiorilor lor.

Mesajul a ajuns, însă, la urechile jurnalitilor de la Washington Post care s-au grăbit să-l mediatizeze.