Chrysler opreşte producţia în America

Chrysler LLC a anunţat astăzi că va opri producţia la patru fabrici din Statele Unite, ca urmare a cererii scăzute de autoturisme.

Potrivit Reuters, producătorul de automobile a primit, luna trecută, un împrumut de urgenţă în valoare de 4 miliarde de dolari, din partea guvernului American.

Cu toate acestea, pentru a face faţă efectelor crizei financiare, Chrysler va sista activitatea din fabricile din Sterling Heights, Michigan, Belvidere, Illinois, Conner Avenue, din Detroit, şi Brampton, Ontario.

Prin această măsură ne conformăm condiţiilor de pe piaţa de profil, pe care o monitorizăm săptămânal", Max Gates , purtător de cuvânt al Chrysler.

Compania a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 30% în 2008 şi cu 55% în ianuarie anul acesta.

Constructorul american a oprit activitatea la toate cele 30 de fabrici pe care le operează pentru circa 30 de zil, începând cu mijlocul lunii decembrie.

Această măsură va aduce pentru Chrysler, ca şi pentru celelalte companii producatoare e automobile, o reducere a costurilor pentru componente şi utilităţi.

Principalul acţionar al Chrysler este fondul de investiţii Cerberus Capital Management, cu o participaţie de 80%