CHRISTIAN MITITELU: Înfrânt în lupta cu trecutul

CHRISTIAN MITITELU: Înfrânt în lupta cu trecutul

Provocând alegeri anticipate, guvernul conservator din Polonia ratează „revoluţia morală“.

Partidul Legii şi Dreptăţii (PiS), al fraţilor Kaczynski, a ajuns la putere în 2005 pentru că electoratul era sătul de corupţie. Diagnosticul PiS, că Polonia ar fi victima înfrăţirii între foşti securişti şi comunişti cu funcţionari şi oligarhi corupţi, a avut ecou. Asaltul împotriva „ocultei“ s-a dovedit însă un hap greu de înghiţit.

Folosirea unor procurori politizaţi spre a lovi în adversari sau compromiterea lor prin scurgeri din dosare au lăsat un gust amar. Iar megalustraţia propusă, care a mers până la sacrificarea unor colegi de partid, nu a adus numai competenţă în viaţa publică şi nu a întărit instituţiile. În schimb, a învrăjbit.

Fraţii Kaczynski s-au despărţit în final de aliaţii dubioşi cu care au încercat să guverneze: un partid radical nedisciplinat, altul ultraconservator, neagreat în străinătate. Le-au moştenit electoratul, dar au pierdut o parte din tineretul atras de consumerism, şi nu de anticomunism. Câştigătorii alegerilor, liberalii din Platforma Civică, sunt tocmai cei cu care PiS ar fi putut, dar n-a dorit să conlucreze.

Comisia europeană răsuflă uşurată. Deşi cerea partenerilor UE să fie solidari, Polonia proceda exact invers. Inamicii din cel de-al Doilea Război Mondial - Germania şi Rusia - erau puşi pe acelaşi plan. Diplomaţia era subordonată populismului.

În general, o schimbare de stil ar putea atenua învrăjbirea. Platforma Civică provine însă tot din mişcarea Solidaritatea şi sprijină principiile lustraţiei. Liderul ei, Donald Tusk, afirmă că nu poate exista o Polonie transparentă cât timp nu se ridică vălul de pe Polonia comunistă.

Iar Tusk vede în birocraţia care apasă mediul de afaceri şi în supravieţuirea a 1.200 de întreprinderi încă neprivatizate o importantă sursă a venalităţii. Morala ar fi că lupta împotriva corupţiei nu poate fi dusă doar cu procurori şi dosare, ci şi reducând controlul statului asupra economiei.

În confruntarea cu hidra trecutului, PiS a neglijat reformele şi nevoile prezentului. Cu preţul pierderii alegerilor.

Ne puteți urmări și pe Google News