Dacă UE nu vrea să fie pompierul noilor ţări membre sau al celor aspirante, va sta oare cu mâinile încrucişate în orice situaţie?
Liderii UE au respins apelul Ungariei de a constitui un fond special anticriză pentru fostele ţări comuniste. Germania lăsase de înţeles că ar fi dispusă să intervină în cazul în care una dintre cele 16 ţări din zona euro ar fi în pericol de faliment; dar în afara zonei euro nu se poate angaja să intervină (mai ales în an electoral).
Vulnerabile sunt însă atât ţările din zona euro, cât şi cele, ca România, aflate în afara ei. Primele sunt încorsetate, neputând jongla cu cursul de schimb, ci doar cu cheltuielile bugetare sau impozitarea. Celelalte au acceptat o depreciere cât de cât eşalonată a monedelor naţionale, ceea ce nu le scuteşte însă de măsuri de austeritate. Zlotul s-a depreciat cu 28%, leul cu 25%, iar forintul cu 22%. Problema e că o eventuală accelerare bruscă a deprecierii ar putea contamina chiar euro.
De ce sunt unele ţări foste comuniste atât de vulnerabile? În principal pentru că nu şi-au gospodărit bine finanţele publice; pentru că nu au simplificat legile şi birocraţia generatoare de corupţie; în acelaşi timp, pentru că dobânzile locale mari, menite să stăvilească supraîncălzirea economiei (media creşterii economice a fost de 5% pe an pentru toată zona), au încurajat orientarea spre credite în euro.
Băncile austriece, italiene, franceze, greceşti sau scandinave s-au implantat şi implicat profund în Europa Răsăriteană. Astfel s-au importat nu numai produse, dar şi datorii vest-europene. Şi datoriile pe termen scurt, care se ridică pentru întreaga zonă la cca. 400 de mii de miliarde dolari, trebuie reînnoite în 2009, în condiţii de scădere a PIB-ului. Desigur, unele bănci occidentale vor fi tentate să nu-şi mai susţină filialele sau chiar, sub presiunea acţionarilor, să se retragă. Dacă nu o fac, este pentru a nu semăna panică şi a agrava blocajul financiar; dar şi pentru a nu precipita o reacţie în condiţiile în care au de recuperat datorii în valoare de 1,3 mii de miliarde euro.
Poate cea mai vulnerabilă ţară din estul Europei este Ucraina. Economia s-a restrâns deja cu 20% în ultimele 12 luni. Producţia industrială şi mai mult, în parte din cauza slabei cereri pe principala ei piaţă de export, Rusia. Iar grivna s-a depreciat cu 40%. FMI oferă un împrumut de 16,5 mii de miliarde dolari cu obişnuitele condiţii greu de digerat de către premierul Iulia Timoşenko, care va candida la preşedinţie. Atmosfera este deocamdată calmă în Ucraina, dar sunt cazuri în care salariile nu au fost plătite, întreprinderile concediază oameni, iar deponenţii trăiesc cu teama că nu vor putea retrage de la bancă decât o mână de dolari sau de euro. Guvernul de la Kiev nu a accesat deocamdată o primă tranşă a creditului FMI. Pentru a mai primi alţi bani, trebuie să ia măsuri nepopulare. Ezitările l-au determinat pe ministrul de finanţe să demisioneze.
Pentru a convinge FMI, preşedintele Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko, foşti aliaţi astăzi rivali, au suspendat temporar ostilităţile. Chiar şi aşa, parlamentul a votat, cu sprijinul unor deputaţi din partidul premierului, demiterea ministrului de externe, numit de preşedintele Iuşcenko. Pretextul este decizia Tribunalului Internaţional legată de Insula Şerpilor şi poziţia agresivă a ministrului faţă de Moscova.
Tot ca o consecinţă a crizei, regia ucraineană a gazului întârzie plata lunară pentru gazul contractat trimestrial de la Gazprom, cu riscul de a provoca o nouă întrerupere a livrărilor. Compania nu reuşeşte să recupereze datoriile CET-urilor regionale. Gazpromul vrea, ca întotdeauna, o felie din reţeaua de conducte de gaz, în contul datoriei. E ultimul lucru pe care Ucraina l-ar vinde Rusiei. Nu ştim însă cum ar reacţiona o Ucraină falimentară, măcinată politic şi afectată de mişcări de protest la nivelul populaţiei rusofone. În condiţii normale, Ucraina reprezintă un interes strategic prea mare pentru UE şi NATO spre a fi lăsată să se prăbuşească sub povara crizei. Nu trăim însă vremuri normale.
Recomandările noastre
