În timp ce toată lumea așteaptă criza economică ce urmează să vină ca urmare a creșterii prețurilor energiei, pe fondul războiului Rusiei din Ucraina și a reglementărilor ecologiste din Europa, în România piața imobiliară pare să nu simtă criza.
Prețurile apartamentelor oferite spre închiriere a crescut considerabil în 2022, în special în cele mai mari orașe din țară. Cu toate astea, cele mai scumpe chirii nu au fost în Capitală.
Prețurile apartamentelor oferite spre închiriere au fost cu 8,7% mai mari față de aceeași perioadă a anului 2021, în perioada ianuarie – decembrie 2022. Cele mai marii chirii au fost în Cluj-Napoca și București.
„Prețurile cerute pe apartamentele date spre închiriere au crescut în ultimul an din cauza presiunii venite din creșterea cererii. Ne așteptăm la chirii mai scumpe în orașele mari din țară și în 2023 sub impactul inflației, dar și a modificărilor fiscale. Clujul rămâne orașul cu cele mai mari chirii la apartamentele mici, în vreme ce Capitala își menține supremația la apartamentele de mari dimensiuni. Timișoara rămâne cel mai accesibil centru regional și pe segmentul chiriilor, raportat la puterea de cumpărare versus costul locuirii”, explică Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.
Chirii mai mare în majoritatea orașelor din țară
În București, în perioada ianuarie – decembrie 2022, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 300 de euro/lună, în creștere cu 9.2%, de la nivelul de 270 de euro pe lună, consemnat în perioada similară din 2021.
Apartamentele cu două camere au fost închiriate cu 450 de euro pe lună, în creștere cu 6.7%, de la o medie de 400 de euro pe lună, înregistrată în aceeași perioadă a anului 2021.
Suma medie necesară pentru închirierea unui apartament cu 3 camere s-a majorat cu 6.9% în anul 2022, situându-se la valoarea medie de 600 de euro/lună, în creștere de la 575 de euro pe lună (valoarea medie înregistrată în perioada ianuarie - decembrie 2021).
În Cluj-Napoca, prețul unei garsoniere a fost de 300 de euro pe lună, față de 250 de euro pe lună, pe parcursului anului 2021, ceea ce reprezintă o creștere de 12.2%.
Prețul mediu cerut la închiriere, în perioada ianuarie - decembrie 2022, s-a majorat semnificativ și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns să coste 450 de euro pe lună, comparativ cu 399 de euro, așa cum era în 2021.
Comparând perioada ianuarie - decembrie 2022 cu perioada similară a anului 2021, prețurile segmentului locuințelor cu trei camere au crescut cu 14,7%, ajungând la 550 de euro pe lună, comparativ cu 470 de euro pe lună.
În Timișoara, o garsonieră, în 2022, a ajuns să fie închiriată cu 210 de euro pe lună, comparativ cu suma de 200 de euro pe lună înregistrată în perioada similară a anului 2021. Este vorba de o creștere de 5.5%.
Segmentul apartamentelor cu două camere a consemnat în perioada ianuarie - decembrie 2022, comparativ cu anul 2021, o creștere ușoară a prețului mediu solicitat, acesta ajungând la 350 de euro pe lună, față de 300 de euro pe lună, așadar se poate constata o creștere de 8.3%.
Pentru un apartament cu trei camere, românii au plătit 400 de euro pe lună, comparativ cu 350 de euro, consemnat în 2021. Prețurile au fost mai scumpe cu 7.5%.
În Iași, în perioada ianuarie - decembrie 2022, suma medie solicitată pentru închirierea unei garsoniere sau un studio a fost de 250 de euro pe lună, ceea ce semnifică o creștere de 11%, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022, unde se înregistra o valoare medie de 240 de euro pe lună.
Segmentul apartamentelor cu două camere oferite spre închiriere a consemnat în ianuarie - decembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, o creștere de la 320 euro/lună la 350 de euro pe lună. Astfel, prețurile medii actuale sunt cu aproape 9.2% mai mari.
În Brașov, o garsonieră s-a închiriat cu 260 de euro pe lună, în creștere cu 12.2%, de la 250 de euro pe lună, în perioada similară a anului 2021.
Brașovenii au plătit pentru un apartament cu două camere 390 de euro pe lună (față de 350 de euro pe lună în 2021). Astfel, prețurile au depășit cu 10.8% valorile practicate cu un an în urmă.
Apartamentele cu trei camere au fost 500 de euro pe lună, de la 449 euro pe lună în 2021. Comparând prețurile actuale cu cele din perioada ianuarie - decembrie 2021, acestea sunt mai mari cu 13.8%.
În Constanța, o garsonieră a costat 250 de euro pe lună, față de 202 de euro pe lună în perioada ianuarie - decembrie 2021, ceea ce înseamnă o creștere procentuală de 16.9%.
Un apartament cu două camere a fost 370 de euro pe lună, comparativ cu 300 de euro pe lună în anul 2021, iar un imobil cu trei camere a depășit 500 de euro pe lună, de la o valoare medie de 400 de euro pe lună, potrivit Mediafax.