Problema chiriei pentru pensionari. Mulți se tem că vor ajunge în stradă

Problema chiriei pentru pensionari. Mulți se tem că vor ajunge în stradă Sursa foto: Pixabay

Spania. Cei care stau în chirie se tem că nu vor mai avea bani să o plătească după ce vor ieși la pensie. O femeie a declarat că plătește 1.100 euro chirie împreună cu soțul său. Ea a spus că nu și-ar fi permis să închirieze un apartament singură. „De aceea m-am și căsătorit, altfel nu aș fi putut închiria un apartament”, dezvăluie femeia.

Teama celor care stau în chirie

Femeia a spus că îi e frică de momentul în care va ieși la pensie și în care va câștiga mult mai puțin. Aceasta consideră că sunt mulți în situația ei și că autoritățile trebuie să micșoreze prețurile sau să găsească alte soluții. „Nu am avut niciodată o locuință, problema este că acum plătesc 1100 euro și în ziua în care voi ieși la pensie voi câștiga mult mai puțin, cum voi reuși să plătesc apartamentul?”, „Sunt o mulțime de oameni ca mine”, susține femeia.

Chirie, chiriași

Sursa: Antonio Guillem | Dreamstime.com

Ce pensii au spaniolii

În mai 2024, pensia medie a sistemului de asigurări sociale a fost de 1.254,3 euro lunar. Securitatea socială a plătit 10,2 milioane de pensii pentru 9,2 milioane de oameni. Sunt 752.061 pensii care primesc supliment pentru reducerea decalajului de gen.

Locuințe, chirii

Sursa foto: Pixabay

În Spania, salariul mediu estede 1.924,92 euro anual, în 14 tranșe. În luna iunie, prețul chiriei pe metru pătrat în Spania a fost de 13,4 euro, plus 13,5% față de luna iunie 2023. Prețul mediu de închiriere în Spania a crescut cu 78% în ultimii 10 ani, potrivit ziarulromanesc.de.

Măsuri drastice în Spania

În ultima vreme, mulți spanioli au protestat din cauza numărului mare de turiști care vin în țara lor, dar și a prețurilor uriașe la chirie și alimente. Primarul orașului Barcelona, situat în nord-estul Spaniei, a anunțat că intenționează să interzică închirierea apartamentelor pentru scopuri turistice până în 2029.

„Oraşul nu poate permite ca un număr atât de ridicat de apartamente să fie utilizat pentru activitatea turistică într-un context în care dificultatea de accedere la o locuinţă şi efectele negative ale suprapopulării turistice sunt evidente”, a argumentat Consiliul municipal.

Ne puteți urmări și pe Google News