Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez a anunțat, luni, că țara sa introduce sancțiuni împotriva unor companii, persoane şi entităţi americane într-un proiect ce vânzare de arme către Taiwan.
Potrivit oficialului chinez, valoarea proiectului este de 1,8 miliarde de euro.
De asemenea, vizați de aceste măsuri sunt producătorii de arme Lockheed Martin, Boeing Defense şi Raytheon.
Menționăm, că Taiwanul este o insulă revendicată de Beijing.
Cum motivează chinezii introducerea acestor sancțiuni
„Vânzarea de arme şi echipamente (...) către regiunea Taiwan aduce gravă atingere suveranităţii şi intereselor de securitate ale Chinei", a declarat Zhao Lijian, subliniind că aceste sancţiuni sunt luate pentru "a proteja interesele naţionale" chineze şi vizează "particulari şi entităţi care s-au comportat rău" în cadrul acestei vânzări.
Taiwanul numără 23 de milioane de locuitori. Insula este condusă de 75 de ani de un regim care s-a refugiat aici după ce comuniştii au preluat puterea în China continentală, în urma războiului civil chinez.
Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea către Taiwan a 135 de rachete defensive de coastă Slam-ER, care au o rază de acţiune suficientă pentru a atinge China, pentru o valoare estimată la 1 miliard de dolari.
Statele Unite au recunoscut vânzarea de arme Taiwanului
Washingtonul, care consideră drept prioritate strategică contracararea creşterii influenţei Beijingului în regiune, a mai decis să vândă Taiwanului lansatoare de rachetă tactice în valoare de 436 de milioane de dolari şi echipamente de imagistică destinate recunoaşterii aeriene pentru 367 de milioane de dolari, ceea ce ridică valoarea totală a tranzacţiilor aprobate la peste 1,8 miliarde de dolari.
China a trecut la amenințări
Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul, dar rămâne aliatul cel mai important al insulei şi furnizorul numărul unu de armament.
Republica Populară Chineză consideră teritoriul insular una dintre provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei sau a unei intervenţii externe, în special americane.
În luna septembrie China a condamnat vehement vizita în Taiwan a subsecretarului american pentru Afaceri Economice, Keith Krach, avertizând că evenimentul va fi urmat de „reacţia necesară". China este deranjată de intensificarea relaţiilor Statelor Unite cu Taiwanul, teritoriu chinez. Armata chineză a lansat o serie de exerciţii militare în apropierea Taiwanului, potrivit agerpres.ro