Chinezii investesc în energie. Ce dă România în schimbul miliardelor de la Beijing
- Dinu Boboc
- 28 septembrie 2015, 00:00
Potrivit planurilor actuale, chinezii și-ar recupera în zeci de ani investițiile anunțate, la Cernavodă și Complexul Energetic Oltenia, din profitul generat de centrala nucleară și din producție
Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia ar urma să facă parteneriate cu firme din China. Guvernul încearcă de mai mulți ani să atragă investiții chineze, dar fără mult succes. Recent a avut loc o întâlnire între președintele Klaus Iohannis și Xi Jinping, președintele Republicii Populare Chineze, în cadrul reuniunii Global Leader’s Meeting, unde a fost abordată inclusiv tema investițiilor în energie. Comparativ cu eșecul privatizării Oltchim, cele două proiecte energetice par a merge, până acum, în linie dreaptă.
Un parteneriat „atomic”
În cazul proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a căror construcţie a început la mijlocul anilor ’80, situaţia este oarecum clară. Investitorul selectat, China General Nuclear Power Corporation, va deţine cel puţin 51% din capitalul social al noii companii de proiect, un joint-venture făcut împreună cu Nuclearelectrica, potrivit unui memorandum care ar trebui aprobat de Nuclearelectrica pe 22 octombrie. Numele noului joint-venture este JVCo. „Nuclearelectrica va contribui la capitalul social cu aport în natură prin activele existente, deținute de SNN, EnergoNuclear și statul român, care au legătură cu proiectul, inclusiv apă grea și combustibil nuclear”, au declarat pentru EVZ oficiali ai Nuclearelectrica. Ce primesc chinezii în schimbul investiției? În documentaţia aferentă proiectului nu este prevăzută concesionarea producţiei de energie către partea chineză. În schimb, asiaticii vor controla, conform participaţiei deţinute, deciziile adoptate de compania de proiect, dar nu şi o parte din producţie. Totuși, există un aranjament similar, investiția urmând să fie recuperată din profitul aferent vânzării energiei electrice produse în cele două unități. Algoritmul de repartizare a profitului nu ne-a fost comunicat. Colaborarea cu partea chineză va dura pe întreaga perioadă de viață a reactoarelor.
Etapele investiției
Investiţia totală în cele două reactoare a fost estimată în urmă cu câţiva ani la 6,5 miliarde de euro, dar suma va fi revizuită. „Lucrările premergătoare proiectului includ şi o actualizare a studiului de fezabilitate pentru a obţine o evaluare clară şi la zi a costurilor implicate în dezvoltarea Proiectului. În acest moment, în lipsa unei reactualizări, SNN nu poate estima diferenţele specifice de cost”, au declarat oficialii companiei. Investiţia va fi realizată atât cu banii părţii chineze, cât şi cu resurse provenite din împrumuturi. O parte din lucrări a fost realizată deja.
Urmează contractarea serviciilor de inginerie, procurare şi construcții (IPC) aferente tehnologiei nucleare de provenienţă canadiană, Candu 6. Apa grea şi combustibilul nuclear provin din producţia internă. Durata preconizată a execuției este de 75 de luni.
Semne de întrebare la CE Oltenia
O altă investiție despre care s-a discutat în ultimul timp este cea a companiei China Huadian Engineering, la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Surse apropiate CEO susțin că a fost realizat deja un studiu de fezabilitate care arată cum va fi recuperată investiția. Aceasta se ridică la peste 800 de milioane de euro. „Investiția va fi recuperată din vânzarea de energie. Datorită tehnologiilor moderne folosite, costurile producerii energiei vor fi mai mici, ceea ce va crește profitul companiei. Până la finalizarea investiției, vor fi realizate și interconectările cu alte state, ceea ce va permite vânzări mai facile inclusiv la export”. Chinezii ar urma să dețină circa 90% din noua companie, care va construi o nouă centrală pe cărbuni la Rovinari. O parte din producție ar putea fi concesionată către Huadian. Potrivit profit.ro, compania mixtă ar urma să contracteze un împrumut bancar de peste 574 de milioane de euro, care ar fi garantat cu active ale CE Oltenia. Pe de altă parte, există și voci critice, care spun că parteneriatul nu este viabil. „Nu cred că acest proiect se va realiza. Nu este viabil din punct de vedere economic”, au declarat sursele din piață.