Chinezii bogați își părăsesc țara de teama Partidului Comunist. Au plecat în Singapore ca să își pună averea la adăpost

Chinezii bogați își părăsesc țara de teama Partidului Comunist. Au plecat în Singapore ca să își pună averea la adăpostInvestiții. Sursa foto: Arhiva EVZ

De teama de a nu fi luați în vizor de autoritățile chineze, tot mai multe familii de bogați din China își părăsesc țara și se mută în Singapore, cu scopul de a-și pune la adăpost averile.

Mulți dintre ei sunt chinezi tineri care se plimbă cu mașinile de lux și poartă haine de la designeri celebri. Mutarea acestora a fost influențată de represaliile recente ale autorităţilor împotriva miliardarilor din tehnologie și a vedetelor care nu și-au plătit taxele. De asemenea, și cei trei ani de politică „zero-Covid” și-au spus cuvântul.

Chinezii bogați se mută în Singapore

În Singapore taxele sunt relativ mici și majoritatea populaţiei este de origine chineză. Cei mai mulți au mers pe insula Sentosa, acolo unde au închiriat case de lux cu vedere la mare.

Nu vă puteţi imagina cât cheltuiesc. Este o nebunie”, a spus Pearce Cheng, director general al AIMS, societate care oferă servicii de relocare şi imigrare. Spre exemplu, la o petrecere dată de clienții săi s-a servit un whisky rar, care valora 800.000 de dolari o singură sticlă. De asemenea, chinezii bogați frecventează cluburi de golf extrem de selecte, precum Sentosa Golf Club, unde un abonament anual pentru străini ajunge la 670.000 de dolari.

Tinerii bogați au fost speriați de acțiunile întreprinse de autoritățile chineze și tocmai din acest motiv au vrut să plece. „Mutarea în Singapore ajută la protejarea averii familiei timp de câteva generaţii”, a declarat un specialist. „Cel puţin când sunt aici ştiu că banii mei sunt ai mei”, i-a spus un client.

De asemenea, unii antreprenori sunt împinși să plece de tensiunile tot mai mari între SUA și China, iar Singapore e văzută ca o „zonă neutră foarte convenabilă”.

Antreprenorii profită de mutarea chinezilor bogați

Astfel, un antreprenor și-a creat recent „family office”, o structură care administrează activele clienţilor bogaţi, în Singapore. Autoritatea monetară din Singapore notează că numărul de birouri de familie s-a dublat din 2020 până în 2021, şi a ajuns la 700.

Loh Kia Meng, co-responsabil al unui serviciu de gestionare a averii la firma de avocatură Dentons Rodyk, estimează că sunt aproximativ 1.500 de chinezi la sfârşitul anului 2022 pe insulă. „Nu aş fi surprins dacă cifra totală ar arăta că unul din două family offices provine din China”, spune el, potrivit news.ro.