Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova, 1-0

Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova, 1-0. Scorul nu reflectă întocmai situația ocaziilor de gol, dar victoria celor de la Chindia e meritată.

Formația Chindia Târgovişte a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, la Buzău, în etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.

Chindia a câştigat primul său meci jucat la Buzău prin golul înscris de Paul Iacob în minutul 79. Acesta a trecut printre Marius Constantin şi Vladimir Screciu şi a înscris simplu din mijlocul careului,

Dar Iacob a ratat, anterior, în minutul 72, un penalty acordat de arbitrul Istvan Kovacs în urma unui duel între Paul Papp şi Cristian Neguţ. Iacob a şutat în bară, dar lovitura de pedeapsă trebuia repetată, deoarece portarul Mirko Pigliacelli părăsise linia porţii înainte ca jucătorul Chindiei să lovească balonul.

Universitatea trebuia să primească un penalty în min. 56, la scorul de 0-0, pentru faultul lui Marco Dulca la Andrei Ivan.

Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova, 1-0

Fiecare echipă a avut câte o ocazie bună, oaspeţii prin Dan Nistor (77), dar Chindia prin Neguţ (90+1).

Universitatea Craiova a pierdut astfel primul său meci cu Marinos Ouzounidis pe bancă şi a primit totodată primul gol de la instalarea tehnicianului grec. Universitatea a pierdut şi primul său meci în deplasare în acest sezon.

Chindia venea după şase etape fără victorie, dintre care două egaluri şi patru eşecuri.

Iar Universitatea Craiova a încheiat astfel o serie de zece meciuri la rând fără înfrângere, trei victorii şi şapte egaluri. Universitatea nu primise gol în ultimele sale cinci jocuri, patru în campionat şi unul în Cupa României.

Echipa antrenată de Emil Săndoi s-a impus cu acelaşi scor şi în tur. Cele două formaţii se vor înfrunta din nou pe 2 martie, tot la Buzău, în sferturile Cupei României.

Caseta tehnică

AFC Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova 1-0 (0-0), Stadion Gloria - Buzău

A marcat: Paul Iacob (79).

Paul Iacob (Chindia) a ratat un penalty în min. 72 (bară).

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)

Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF