Hinterlandul asiatic al Rusiei nu este tocmai lipsit de populație (nici Palestina nu era), însă Siberia este plină de resurse și oameni cu condiții de trai precare, adică exact opusul Chinei. Importanța acestui aspect sperie Kremlinul.

Moscova a restaurat, în anul 2013, Arcul Imperial din orașul frontier Blagoveshchensk. La acea vreme, oficialii ruși au declarat: “Teritoriul care se află de-a lungul (fluviului- n.r.) Amur a fost, este și va fi întotdeauna rus”. Istoric, însă, expresia „a fost” nu este întru totul corectă, Rusia punând stăpânire pe teritoriu în urmă cu aproximativ 158 de ani, iar extinderea protecției chineze în orașul din sudul Amurului, Heihe, chiar vis-a-vis de Blagoveshchensk, pune sub semnul îndoielii faptul că teritoriul amintit “va fi întotdeauna rus”.

Influența Rusiei asupra Siberiei, pusă la îndoială de autoritățile aflate de ambele părți ale graniței chino-ruse

Siberia, partea asiatică a Rusiei, aflată la est de munții Ural, se întinde pe o suprafață imensă. Ea ocupă trei sferturi din teritoriul Rusiei și echivalează cu suprafața SUA și a Indiei, reunite. Este dificil chiar și de imaginat în ce măsură își va schimba Siberia atitudinea în acest context. Reprezentanții statelor aflate de o parte și de alta ale graniței chino-ruse pun la îndoială stăpânirea teritoriului pe viitor de către Rusia.

Foto – Joe Burgess/NYT

Frontiera, care se întinde de-a lungul a peste 4.400 de km, a fost statuată în urma Convenției din Peking din anul 1860 și a altor pacte realizate între o Rusie puternică, aflată în plin proces de extindere a influenței, și o Chină ajunsă la mila marilor puteri, în urma celui de-al Doilea Război al Opiului. Alte state europene au invadat, în mod similar, China, însă din partea de sud a teritoriului – de aici și fostul punct de sprijin britanic din Hong Kong, de exemplu.

Siberia, „fabrica lumii” vizată de China

Numărul chinezilor aflați la sud de granița în cauză depășesc populația Rusiei la o scară aproximativă de 10 la 1. Discrepanța este vizibilă chiar raportată la Siberia, care prezintă o populație de 35 de milioane de ruși, însă care, în zona de frontieră, prezintă 6 milioane de ruși puși în fața a 90 de milioane de chinezi. Odată cu dezvoltarea comerțului și demararea unor investiții dincolo de graniță, precum și pe fondul căsătoriilor, siberienii au ajuns la concluzia că Beijingul este mult mai aproape de ei, deci reprezintă o alegerea mai favorabilă decât Moscova.

Întinderea Siberiei nu doar că ar putea găzdui și masele de oameni aflate dincolo de coasta munților și a deșerturilor Chinei. Teritoriul reprezintă deja, pentru China, așa numita „fabrică a lumii”, care găzduiește multe materii prime, cu precădere petrol, gaze naturale și cherestea. Tot mai multe fabrici din Siberia, deținute de China, produc produse finite. Mai mult sau mai puțin, economia Siberiei atârnă de situația economică din Regatul Mijlociu.

Cum poate China să-și mărească influența în Siberia

Într-o bună zi, China s-ar putea să vrea să își ceară drepturile. Mai mult decât atât, Beijingul s-ar putea folosi chiar de strategia Rusiei, anume să le ofere pașapoarte simpatizanților și să trimită ulterior forțele armate în zonă pentru a-și „apăra proprii cetățeni”. Kremlinul a aplicat această metodă în mai multe cazuri, dintre care amintim Transnistria, Abkhazia, Osetia de Sud și Crimeea, toate făcând parte, formal, din state devenite ulterior sovietice, controlate de Moscova. Dacă Beijingul ar hotărî să preia puterea asupra Siberiei cu forța, singura modalitate prin care Moscova ar putea reacționa împotrivă ar fi să apeleze la arsenalul nuclear.

Mai există, însă, o alternativă – sub conducerea președintelui de stat Vladimir Putin, Rusia vrea să-și extindă influența spre est, punând bazele unei Uniuni Euro-asiatice mai întinsă decât cea inaugurată la Astana (fosta denumire a capitalei Kazakhstanului, ce poartă, în prezent, numele de Nur Sultan – n.r.), un aliat de încredere pentru Moscova. Probabil două blocuri, anume partea euro-asiatică (Rusia, Belarus, Kazakhstan) și Organizația de Cooperare din Shanghai ar putea să unească Rusia, China și mai multe state. Unele voci spun însă, că, în cazul unei astfel de mișcări pe harta lumii, exportul de materii prime ar viza mai degrabă China decât Rusia. Mai mult decât atât, după cum au învățat și chinezii în anul 1860, faptele concrete, de pe teren, pot stabili granițe pe hartă, notează The New York Times.