China trimite avioane și rachete Serbiei, aliată cu Moscova

Sursa foto: Kremlin

Avioanele militare ale Chinei au livrat Serbiei „provizii militare normale”. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, comentând o operațiune neobișnuită care a avut loc sâmbătă, când la Belgrad au aterizat șase avioane de transport chinezești Y-20, conform publicației La Repubblica.

Potrivit purtătorului de cuvânt, operațiunea a făcut parte din planul anual de cooperare al celor două țări, nu vizează nicio terță parte și mai ales „nu are nimic de-a face cu situația actuală”.

Val puternic de speculații

Sosirea avioanelor a dat naştere unui val puternic de speculații conform cărora în realitate acestea ar transporta rachete sol-aer HQ-22, în conformitate cu termenii unui acord semnat anterior de părți. Ulterior, China însăși a confirmat trimiterea acestora.

Cele șase avioane de transport Y-20, care survolează spațiul aerian a două țări NATO (Turcia și Bulgaria), au aterizat sâmbătă pe aeroportul civil Nikola Tesla din Belgrad pentru a livra rachete comandate de Serbia, care are legături foarte strânse cu Rusia.

Achiziția rachetelor a fost descurajată de SUA în 2020, avertizând că intrarea în UE sau în alte alianțe occidentale ar implica utilizarea unor sisteme defensive cu standarde uniforme și occidentale.

Serbia cumpără rachete chinezești

Rachetele fabricate în China, furnizate în plină instabilitate a Balcanilor, sunt comparate în special cu colegele lor americane Patriot sau cu S-300-urile rusești, deși au o rază de acțiune mai mică: 170 km pentru o altitudine de 27 km. Serbia este prima țară europeană care a achiziționat acest tip de arme chinezești.

Deocamdată, Ministerul sârb al Apărării nu a răspuns solicitărilor de clarificare ale agenţiei Associated Press. Sâmbătă, președintele sârb Aleksandar Vucic a părut să confirme livrarea sistemelor de rază medie convenită în 2019, spunând că marți sau miercuri va prezenta „cea mai nouă mândrie” a armatei sârbe.

Guvernul lui Vucic, reconfirmat recent pentru un nou mandat, a votat în favoarea rezoluțiilor ONU de condamnare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, dar a decis să nu sprijine sancțiunile internaționale împotriva Moscovei, informează Rador.