Un studiu realizat de către Jamestown Foundation și dat publicității luni, 29 iunie, susține că cel puțin un milion de uiguri sunt internați în lagăre de concentrare, în nord-estul Chinei.
Studiul Fundației Jamestow a suscitat o mare emoție. Acesta confirmă că regimul de la Beijing duce în regiunea Xinjiang, cu o populație majoritar musulmană, o politică de control al nașterilor extrem de coercitiv, vizând mai ales comunitatea uigură.
Uigurii sunt musulmani sunniți care vorbesc o limbă turcică și reprezintă unul dintre cele 56 de grupuri etnice prezente pe teritoriul chinez.
Uigurii reprezintă ceva mai puțin de jumătate din cele 25 de milioane de persoane care trăiesc în provincia Xinjiang, un imens teritoriu semi-deșertic din nord-estul Chinei, multă vreme lovit de atacuri teroriste, pentru care Beijingul a acuzat separatiștii și islamiștii.
Statele Unite și alte țări occidentale, precum și numeroase organizații pentru apărarea drepturilor omului, acuză China că a internat în regiune cel puțin un milion de musulmani, în ceea ce ele numesc tabere de reeducare politică.
Beijingul dezminte această cifră și vorbește în schimb de centre de formare profesională, menite să ajute populația locală să își găsească locuri de muncă, îndepărtându-se astfel de extremism și terorism.
Uigurii ar fi în plus supuși sterilizării forțate, arată studiul publicat luni de Jamestown Foundation, realizat de un grup condus de cercetătorul german Adrian Zenz, care a scris până acum mai multe rapoarte despre politicile chineze în regiunea Xinjiang.
Mai multe dintre femeile cu care au putut sta de vorbă cercetătorii au dezvăluit că au fost constrânse să se lase sterilizate, pentru a nu fi trimise în lagăre de concentrare.
Zenz a declarat că analiza documentelor guvernamentale chineze arată că creșterea naturală a populației în Xinjiang a căzut „în mod spectaculos”. În cele mai mari două prefecturi musulmane uigure, ratele de creștere au scăzut cu 84% între 2015 și 2018, iar în 2019, scăderea a fost și mai mare.
Documente din 2019 au dezvăluit planuri pentru o campanie de sterilizare feminină în masă, vizând între 14% și 34% din totalul femeilor măritate, aflate la vârste la care pot procrea.
China pare să exercite un control coercitiv al nașterilor în regiunea Xinjiang, în cadrul unei „strategii mai vaste de dominație etnico-rasială”, a conchis Adrian Zenz în terifiantul său raport.
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a calificat sterilizarea forțată a femeilor uigure drept „șocantă” și „tulburătoare”, care „demonstrează un dispreț total pentru caracterul sacru al vieții umane și al demnității umane”.
Și Pompeo a continuat: „Facem apel la Partidul Comunist Chinez să pună capăt imediat acestor practici oribile și cerem tuturor țărilor să se alăture Statelor Unite în a cere încetarea acestor abuzuri”.