China nu va „urma calea expansionismului”, însă nu va ceda „niciun centimetru” din teritoriul său istoric, i-a spus preşedintele chinez Xi Jinping miercuri, la Beijing, secretarului american al Apărării Jim Mattis, pe fondul tensiunilor comerciale şi militare între cele două mari puteri.
„Nu vom urma calea expansionismului sau a colonialismului însă, în legătură cu subiectul suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Chinei, atitudinea noastră este fermă şi clară: nu putem ceda niciun centimetru din teritoriul lăsat de strămoşii noştri. Noi nu ne dorim absolut nimic din ce aparţine altora”, a afirmat şeful statului chinez în timpul unei întrevederi cu şeful Pentagonului, citat de agenţia de presă Xinhua.
„Sunt aici pentru a menţine relaţia noastră în direcţia cea bună şi pentru a împărtăşi idei cu Statul Major chinez, pentru a examina direcţiile viitoare”, a declarat la rândul său secretarul american, conform AGERPRES.
Totodată, Mattis a afirmat în timpul întâlnirii cu preşedintele Xi Jinping că SUA şi China au fost de acord să coopereze, „să gestioneze şi să controleze riscurile şi neînţelegerile, şi să evite conflictele”, potrivit postului de televiziune CCTV.
Beijingul, care revendică Marea Chinei de Sud aproape în totalitate în pofida unui arbitraj internaţional din 2016 care nu i-a dat dreptate, a desfăşurat armament incluzând baterii de rachete şi sisteme electronice de bruiaj pe insulele artificiale în Marea Chinei, o decizie care a suscitat îngrijorarea Washingtonului şi în toată Asia de Sud-Est.
Mattis, care se află într-o vizită de trei zile în China, a declarat la începutul acestei luni că militarizarea insulelor disputate în Marea Chinei de Sud este făcută cu scopul „intimidării şi a constrângerii”.
Luna trecută, Pentagonul a retras o invitaţie făcută anterior Chinei de a participa la exerciţiul „Rim of the Pacific” (Rimpac), cele mai importante manevre maritime pe plan internaţional, ce se desfăşoară o dată la doi ani cu participarea a circa 30 de ţări.
Mai înainte, şeful Pentagonului s-a întâlnit cu omologul său chinez Wei Fenghe, care a afirmat că forţele militare ale celor două ţări trebuie să-şi consolideze cooperarea şi să controleze riscurile, relatează Reuters.
Totodată, ministrul chinez al apărării a prezentat în timpul discuţiilor cu Mattis poziţia şi îngrijorările Beijingului cu privire la Taiwan, Marea Chinei de Sud şi Coreea de Nord.
„China susţine dezvoltarea paşnică, iar armata Chinei protejează suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale ţării”, a spus Wei Fenghe.
Mattis, primul secretar american al apărării care se află în vizită în China din 2014, a afirmat că se aşteapă ca toate discuţiile sale de la Beijing să fie caracterizate printr-un dialog „deschis şi onest”.
„Relaţia între cele două armate este esenţială pentru relaţia între China şi Statele Unite”, a spus Mattis, care i-a adresat lui Wei Fenghe invitaţia de a veni în vizită la Pentagon.