WASHINGTON EXAMINER (SUA), 12 decembrie 2020 – China intenționează ca, în anul viitor, „să-și adâncească” parteneriatul cu Rusia ca modalitate de apărare împotriva Statelor Unite, după cum afirmă un important diplomat din Beijing.
“Trebuie să dezvoltăm o cooperare strategică diversă... asfel încât să ridicăm un pilon chino-rus al păcii mondiale și al securității, un pilon al stabilității strategice la nivel mondial“, a declarat, vineri, ministrul chinez de externe, Wang Yi.
Declarațiile lui Wang relevă spectrul a doi dintre cei mai importanți adversari ai puterii americane, care își coordonează eforturile pentru a submina Statele Unite. Analiști de la Pentagon au recunoscut “o creștere relativă a cooperării militare” între două regimuri, dintre care unul e comunist, iar celălalt e fost comunist, dar analiștii occidentali înclină să creadă că tensiunile istorice dintre Beijing și Moscova vor împiedica acțiuni comune din partea lor.
“Ambele țări sunt niște competitori“, a declarat Jim Carafano de la Fundația Heritage. “Ambele vor să vadă scăzând importanța Statelor Unite. Ambele vor să câștige fără să lupte și, în acest sens, ele au un obiectiv comun, dar le este greu să coopereze“.
În octombrie, atunci când a fost întrebat despre perspectivele unei alianțe chino-ruse, președintele rus Vladimir Putin a declarat că, “fără îndoială, cooperarea dintre Rusia și China sporește potențialul de apărare al Armatei Poporului din China – un lucru care este atât în interesul Chinei, cât și în cel al Rusiei. Timpul ne va spune cum va progresa ea din acest punct. Până acum, nu ne-am stabilit obiectivele, dar, în principiu, nici nu excludem acest lucru. Așadar, vom vedea“.
Declarația a atras atenția analiștilor geopolitici din întreaga lume. “Ne cam îndoim că acest ‘parteneriat strategic’ a dus deja la o alianță, indiferent de ce fel, între militarii ruși și chinezi“, a scris analistul Thomas Joscelyn, de la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, comentând declarația lui Putin.
Analiștii chinezi au considerat afirmațiile fostului ofițer KGB mai mult declarații politice decât semnalul unui apropiat tratat, având în vedere că ambele țări sunt atente la obligațiile reciproce în materie de apărare. “Nu este necesar. E mai bine ca lucrurile să rămână tacite”, a declarat pentru South China Morning Post Li Lifan, de la Academia de Științe Economice din Shanghai.
În ultimii ani, Rusia și China și-au întărit cooperarea diplomatică în privința unor probleme care se întind de la armele chimice folosite de dictatorul sirian Bashar al Assad până la reducerea sancțiunilor internaționale împotriva Coreii de Nord. Frecvența crescândă a disputelor economice dintre SUA și fiecare dintre cele două guverne (fie prin taxe datorate războiului comercial împotriva Chinei, fie prin sancțiuni datorate atacurilor Rusiei asupra Ucrainei) au împins cele două regimuri să-și trâmbițeze ‘coordonarea strategică’.
“China este gata să stea umăr la umăr alături de Rusia pentru a face față impactului exercitat de unilateralitate, de protecționism și de prejudicierea relațiilor internaționale“, a declarat, luna trecută, Ministerul chinez de Externe relatând despre convorbirea telefonică dintre Wang și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
Și totuși, China și Rusia ezită “să-și asume riscuri una în locul celeilalte“, după cum observă Carafano, iar alți analiști sunt de acord cu el. Totuși, echipa lui Putin pare să dorească să-și asume niște riscuri în relațiile cu Beijingul, după cum reiese din promovarea pe care Kremlinul o face companiei Huawei. Această companie de telecomunicații le asigură spionilor chinezi accesul la rețelele de comunicații din țările care se bazează pe serviciile acestui gigant chinez al comunicațiilor sprijinit de Beijing, după cum relevă serviciile de informații occidentale.
“Dependența Rusiei de China nu a atins încă un nivel critic”, după cum scria recent în Moscow Times Alexander Gabuev, un expert din Moscova în probleme legate de Rusia și zona Asia-Pacific de la Carnegie Endowment. “Dar dacă relațiile cu UE și cu Statele Unite continuă să se deterioreze în următorii 10-15 ani, iar rolul Chinei ca partener comercial și ca furnizor de tehnologie va continua să crească, atunci Beijingul va putea dispune de mijloacele prin care să poată exercita presiuni asupra Moscovei”.
Decizia Rusiei de a se baza pe Huawei în vederea promovării tehnologiei 5G scoate în evidență dilema Kremlinului în privința cooperării sale cu China.
“Singura opțiune care le stă la dispoziție este să facă achiziții din China și, da, ei își creează astfel tot felul de probleme“, spune Carafano. “În cele din urmă, rezultatul va duce la tensiuni între cele două părți pentru că, în definitiv, Moscova nu dorește să devină o suburbie a Beijingului. Or, până la urmă, Beijingul consideră Moscova o eventuală suburbie a sa“.
Traducerea: Alexandru Danga, RADOR