China, Rusia şi SUA, interesate de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

China, Rusia şi SUA, interesate de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Mai multe state, printre care China, Rusia, dar şi Statele Unite, şi-au arătat interesul pentru a contribui la construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect evaluat la aproximativ patru miliarde de euro.

"S-ar putea să fie şi anumite fonduri de investiţii care să fie interesate, nu neapărat companii strategice", a declarat, astăzi, Tudor Şerban, secretar de stat în cadrul Ministerul Economiei (MECMA), citat de Agerpres.

Şerban a explicat că investitorii din China sunt companii foarte mari, interesate inclusiv de proiecte în zona hidrocentralelor sau a centralelor pe cărbune – pentru modernizare şi retehnologizare de grupuri, reducere noxe etc.

În plus, este posibilă o întârziere a proiectului de construire a reactoarelor 3 şi 4.

Pe de altă parte, oficialul MECMA a menţionat că "pentru stat este important să facă aceste două reactoare, pachetul este mai puţin important, pentru că este o afacere pentru ţară".

Statul nu va mai fi acţionar majoritar

De altfel, conform unui proiect de hotărâre publicat marţi pe site-ul MECMA, pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la centrala nuclearelectrică Cernavodă va fi înfiinţată o societate comercială mixtă independentă, în structura acţionariatului societăţii de proiect urmând să figureze mai mulţi acţionari, alături de compania naţională Nuclearelectrica, evitându-se ca vreunul dintre aceştia să fie acţionar majoritar.

Pentru asigurarea resurselor de finanţare necesare pentru susţinerea implicării Nuclearelectrica în proiect, statul român va putea să participe la majorarea capitalului social al companiei de electricitate și va putea să acorde SNN credite atrase cu garanții de stat.

De asemenea, statul va putea decide listarea la bursă a Nuclearelectrica, fondurile astfel obţinute urmând a fi folosite pentru acoperirea participării companiei la capitalul social al societăţii de proiect.

Conform proiectului de act normativ, energia electrică produsă de unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, după intrarea acestora în exploatare comercială, va fi preluata de către acţionarii societăţii de proiect. Nuclearelectrica mai cumpără 24,5% din proiect În prezent, proiectul celor două reactoare este gestionat de compania de proiect EnergoNuclear, înfiinţată în 2008, în care statul deţine 60,15%, după ce grupul ceh CEZ s-a retras, la finele anului trecut.

Aceeaşi decizie a fost luată, în ianuarie 2011, de alţi trei investitori - grupul franco-belgian GDF SUEZ, nemţii de la RWE şi compania spaniolă Ibedrola. Participaţia comună a acestora, de 24,5% din EnergoNuclear, ar putea fi cumpărată tot de stat.

Companiile rămase în proiect, Nuclearelectrica, ArcelorMittal şi Enel, şi-au reafirmat decizia de a continua proiectul. Fiecare reactor va avea o putere instalată de cel puțin 720 MW.

Ne puteți urmări și pe Google News