De mai multe luni se discută despre un eventual rol al Chinei în încheierea - într-un mod sau altul - a războiului din Ucraina. Nu este doar Beijingul la mijloc. Turcia, Arabia Saudită, India sau chiar Vaticanul și-au manifestat intenția pentru a intermedia încheierea conflictului. Mai sunt și alții.
Pentru prima dată în istorie însă, China își dorește un rol în securitatea Europei după ce, pe durata unui secol întreg, până în 1949 - ,,al umilinței’’ cum îl numește Beijingul - puterile europene au ,,pacificat’’ Imperiul Marelui Dragon cum au vrut.
Ar fi aceasta un semn al slăbiciunii europenilor și a Statelor Unite?
O schimbare de paradigmă...
Pentru prima dată, paradigma privind rolul Chinei în lumea contemporană dă semne reale și constante de schimbare. De fapt, este vorba de un semnal care arată mutațiile survenite în lume în ultimul deceniu și mai ales în ultimii ani. Mutații accelerate de conflictul din estul Europei. Prezența globală a Chinei era mult mai redusă în urmă cu 10 ani și a crescut constant pînă la a deveni ceea ce se subliniază mereu în spațiul euro-atlantic: ,,un adversar sistemic’’. Acest lucru nu înseamnă că Occidentul și-a redus proiecția de putere și performața economico-militară la nivel mondial.
Orice statistică arată că acești indicatori au crescut în toți acești ani dacă discutăm în termeni absoluți. Situația se schimbă în favoarea Chinei, când analizăm lucrurile în termeni relativi pentru că lumea se restructurează într-un alt mod, diferit de cel cu care eram noi obișnuiți. În urmă cu 10 ani, China reprezenta o amenințare doar pentru statele din sud-estul Asiei, însă Beijingul începuse ,,ofensiva africană’’ și cea din America Latină și continua să investească în America de Nord, să exporte orice și să cumpere tehnologie ,,de vârf’’. Au urmat achizițiile în Europa: Grecia, Serbia, Muntenegru, Ungaria dar și Hamburg, Trieste...Și pentru ca acestea să aibă un nume generic, s-a inventat Drumul mătăsii-Bri.
...și o seamă de argumente geopolitice
La un an de la declanșarea ,,operațiunii speciale’’ a Rusiei în Ucraina, China a lansat așa-numitul plan de pace în 12 puncte, interpretat mai întâi ca un proiect creat în folosul Moscovei. După câteva luni, la Washington - ulterior și în alte cancelarii occidentale - a apărut o schimbare de atitudine. Minimă, dar o schimbare. Aceasta, pe fondul prelungirii sine die a conflictului și succesului limitat al ucrainenilor angajați în contraofensiva care durează de luni întregi.
Cum afirmam mai sus, au apărut mulți intermediari între timp, dar China pare a fi singurul cu șanse reale în sensul convingerii Rusiei pentru acceptarea unui compromis care să respecte măcar o parte din cele ,,12 puncte’’ din februarie. Cu concursul Washingtonului, ar putea convinge Kievul să-și flexibilizeze poziția în legătură cu teritoriile în discuție. Cu tot ce vine din Occident, nu va putea fi vorba de o victorie a Ucrainei în următoarele 6 luni. Echilibrul resurselor industriale, cu același sprijin din vest, s-ar putea schimba în favoarea Kievului doar peste 10 luni sau un an. Dar încă un an de război înseamnă mult și multe victime...Și apoi vin alegerile în America și Ucraina va ieși din lista de priorități, dar intră în cea de argumente ale republicanilor, chiar dacă acum aceștia sunt în consens cu președintele.
Sau mai bine zis, erau pentru că în august, 12 membri republicani ai Congresului au semnat o scrisoare solicitându-i președintelui ,,înghețarea’’ celor 24 miliarde de dolari - ajutor ulterior pentru Ucraina – și definirea cu claritate a obiectivelor Americii legate de conflict. Anterior, Washington Post publicase date dint-un raport al structurilor de intelligence americane care arătau că recucerirea orașului Melitopol - cheia strategică a izolării peninsulei Crimeea de regiunile ocupate de ruși - sunt minime.
China câștigă chiar dacă nu va avea succes într-o eventuală mediere
Revenind la subiect, se poate spune că, chiar dacă demersurile de pace ale Beijingului nu vor avea succes, angajarea sa într-un exercițiu constructiv pentru Europa ar avea și o altă conotație. Este vorba de contribuția, în subsidiar, la reechilibrarea relațiilor chino-americane după încercările relativ modeste de nivelare a asperităților în raporturile economico-comerciale bilaterale, din ultimele săptămâni. Orice încercare de a reconstrui sistemul de securitate în Europa, grav afectat de conflictul din est, înseamnă și conservarea - sau reconsolidarea - unui multiplicator de putere pe care Statele Unite l-au avut și vor să-l mențină pe continentul nostru. Un analist avizat ar putea întreba:
- ,,Crezi că chinezii îi vor ajuta pe americani să-și apere ,,multiplicatorul de putere’’ în Europa ca după aceea să-i concureze în Indo-Pacific?
Da. Pentru că și unii și alți lucrează pe termen lung. Alianțele - pentru că fără ele nu se poate - se constriuesc și se consolidează în ani buni. Dacă AUKUS (Australia-Marea Btrianie-Statele Unite) funcționează la relanti, QUAD (Statele Unite-Australia-Japonia-India) este abia la început. ,,Nucleul problemei’’ în Pacific rămâne Taiwanul dar dezbaterea internă americană privind insula pare să fi ieșit din etapa speculativă cantonată în ,,posibila invadare a insulei în 2027’’.
Despre Taiwan...dar altfel
,,Operațiunea specială’’ a Moscovei în Ucraina a confirmat liderilor chinezi că o acțiune militară peste strâmtoarea care-i desparte de insulă poate fi o aventură iresponsabilă. Taiwanul este o țintă mult mai greu de atins decât Ucraina. Este o insulă muntoasă, cu puncte greu accesibile de către o armată de desant și cu o structură militară dotată cu armament superior celui pe care ucrainenii îl primesc sau îl vor primi din Occident. Taiwanezilor nu le trebuie pregătire specială. O au deja.
Dificultatea unei invazii rămâne aceeași și în cazul în care insula își va declara independența dar aici lucrurile se complică. Totuși, dacă ar fi să dea timpul inapoi, Beijingul ar fi fost mai câștigat continuând procesul de integrare economică - aproape anulat în ultimii 7-8 ani - mai eficient decât promovarea sotto voce sau chiar pe față a unei soluții militare. Ironia face ca acest mod de abordare a încurajat Taiwanul să revitalizeze concepția unei identități naționale și să strângă relațiile militare cu Washingtonul.
Desigur, angajarea Beijingului în procesul de stabilizare a continentului nostru nu este o chestiune ușor de acceptat de către Occident. Ideea în sine ne duce cu gândul la acceptarea, în continuare, a altor inițiative chineze care vin în subsidiar - componenta europeană a Drumului mătăsii, în principal sau acel ,,modus operandi’’ pe segmentul investițiilor străine. Exemplul Muntenegrului este chiar lângă noi.
Mai presus de orice însă, este transformarea Chinei într-un protagonist al actualei ordini internaționale, la 360 de grade, în contextul deteriorării unui sistem care se schimbă sub ochii noștri.