RAINEWS (Italia), 13 octombrie 2021 - "Acțiuni necesare pentru protejarea suveranității naționale și a integrității teritoriale", a precizat Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Biroului pentru afacerile Taiwanului la Consiliul de stat chinez, citat de Global Times, referindu-se la recentele "exerciții militare ale Armatei Populare de Eliberare din strâmtoarea Taiwanului", după ce între 1 și 4 octombrie, 150 de avioane militare, inclusiv avioane de luptă și bombardiere, au zburat peste zona de apărare aeriană (Adiz) a insulei.
Scopul este "protejarea intereselor generale ale Chinei și ale compatrioților de pe ambele părți ale Strâmtorii", a argumentat Xiaoguang, acuzând "autoritățile DPP ", Partidul Democrat Progresist al președintelui taiwanez Tsai Ing-wen și pe "secesioniștii independenței Taiwanului" că ar înțelege greșit situația, de "coliziune cu forțe străine" și "provocări în căutarea independenței", care ar duce numai la "o catastrofă pentru locuitorii insulei pe care Beijingul o consideră o "provincie rebelă".
În declarațiile făcute în ultimele zile, ministrul apărării de la Taipei, Chiu Kuo-cheng, a spus că până în 2025, China va putea organiza o invazie la scară largă a Taiwanului, iar Wall Street Journal a dezvăluit că de cel puţin un an, Statele Unite au un contingent mic de consilieri militari în Taiwan. Președintele Tsai Ing-wen a reiterat în ultimele zile că Taiwanul „va face tot ce este necesar pentru a-și apăra libertatea și democrația”, asigurând că insula „nu caută confruntarea militară”, ci „speră într-o coabitare pașnică, stabilă și reciproc avantajoasă cu vecinii săi”.
Președintele Xi Jinping a reînceput să promită „reunificarea” Taiwanului, însă Tsai a răspuns că „nu ar trebui să existe iluzii asupra faptului că poporul din Taiwan se poate pleca în fața presiunii”. Iar miercuri, Ma l-a acuzat pe președinte că „vinde teoria celor două state”.
Taiwan: cu cât vă apropiaţi, cu atât răspunsul va fi mai dur
Într-un nou avertisment dur către China, liderii apărării din Taiwan avertizează Beijingul că, cu cât se apropie de teritoriul insulei, cu-atât mai dur va fi mai dur răspunsul Taipei-ului. Avertismentul este cuprins într-un raport care va fi prezentat joi Parlamentului din Taiwan de ministrul apărării, Chiu Kuo-cheng, citat de agenția Bloomberg.
„Ca răspuns la intrările avioanelor și navelor comuniste chineze în zona noastră de apărare aeriană, vom respecta principiul conform căruia „cu cât vă veţi apropia mai mult de insulă, cu-atât vom răspunde mai puternic”, se precizează în raportul care soseşte într-un moment de mare presiune militară a Chinei asupra insulei, a cărei suveranitate este revendicată de Beijing.