Compania de cablu chineză a stat pregătită aseară, în timpul dezbaterii între cei doi candidați la vicepreședinția SUA, gata să întrerupă emisia.
Cenzorii comuniști nu s-au sfiit să afișeze o inscripție cu „Lipsă semnal”, atunci când dezbaterea a luat o turnură periculoasă.
Aceasta s-a ivit atunci când Mike Pence a afirmat că responsabilitatea pentru pandemia de COVID-19 aparține Chinei și a respins afirmațiile Kamalei Harris că Washingtonul a pierdut războiul comercial cu Beijingul.
Nathan VanderKlippe, corespondentul la Beijing al publicației americane Globe and Mail, urmărea dezbaterea în China, când a avut loc acest episod.
Imediat ce Pence a început să vorbească, compania de cablu a întrerupt emisia, făcând astfel imposibil pentru telespectatorii chinezi să audă ce a spus vicepreședintele american.
De îndată ce Mike Pence și-a încheiat comentariile, emisia a revenit ca prin minune.
Nici un moment, în timpul dezbaterii, o întrerupere asemănătoare nu a afectat intervențiile Kamalei Harris.
Un reporter de la CNN a confirmat această informație, postând imaginea ecranului pe care scrie „No signal”.
Iată ce a afirmat Mike Pence și despre care regimul comunist a decis că ele nu trebuie să fie auzite de urechile chinezilor de rând:
„China este vinovată de coronavirus și președintele Trump nu este deloc mulțumit de acest lucru. El a arătat foarte clar, chiar și astăzi, că China și Organizația Mondială a Sănătății nu s-au comportat corect față de poporul american. Nu au permis oamenilor noștri să meargă în China și să obțină informații despre coronavirus până în luna februarie.”
Apoi, ca răspuns la afirmația lui Harris că Trump a fost cel care a început cel mai mare război comercial din istorie, despre care consideră că Washingtonul l-a pierdut „în mod clar”.
În replică, Mike Pence a răspuns: „Noi am pierdut războiul comercial cu China? Joe Biden nici măcar nu a luptat. El a fost o majoretă pentru China comunistă”.
În aceste condiții, nu este greu de răspuns la întrebarea: pe cine susține regimul comunist de la Beijing? Pe Donald Trump și Mike Pence sau pe Joe Biden și Kamala Harris?