China închide un oraș cu 13 milioane de locuitori, după ce au fost înregistrate 18 cazuri de coronavirus

China închide un oraș cu 13 milioane de locuitori, după ce au fost înregistrate 18 cazuri de coronavirus Sursa foto: EPA/MARK R. CRISTINO EPA-EFE/MARK R. CRISTINO

Restaurantele, barurile, lăcaşuri de cult şi cluburile de karaoke se vor închide din nou pentru o săptămână în Xi'an, oraș din nordul țării. Școlile și grădinițele se închid și ele după depistarea a doar 18 cazuri de COVID-19.

Orașul Xi'an este unul istoric şi turistic și are  13 milioane de locuitori. China este una dintre ultimele ţări din lume care aplică încă strategia "zero COVID" pentru a combate pandemia. Strategia constă în campanii masive de depistare, carantină obligatorie în cazul unui test PCR cu rezultat pozitiv şi lockdownuri ţintite, informează AFP, potrivit Agerpres.

Explicațiile autorităților

Guvernul chinez consideră că această politică sanitară este necesară pentru a proteja resursele medicale care sunt limitate în anumite zone, dar și pentru protecția persoanelor vârstnice, în rândul cărora rata de vaccinare este relativ scăzută.

Oraşul Xi'an a anunţat de sâmbăta trecută un număr de 18 cazuri pozitive asociate variantei virale Omicron, potrivit autorităţilor locale. Un oficial municipal cu rang înalt, Zhang Xuedong, a anunţat marţi în faţa reprezentanţilor presei aplicarea pentru şapte zile a unor măsuri de control.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Suntem angajaţi într-o cursă contra cronometru cu acest virus şi trebuie să evităm o propagare şi o creştere bruscă a numărului de infectări", a subliniat oficialul chinez.

Noi restricții

Spaţiile de divertisment, precum barurile, cafenelele cu acces la internet, băile publice şi cluburile de karaoke, îşi vor închide porţile începând de miercuri de la ora locală 00:00, a anunţat Primăria din Xi'an într-un comunicat.

Nici restaurantele nu vor mai putea să primească clienţi timp de o săptămână, dar vor continua să realizeze livrări la domiciliu şi să propună servicii de servire a preparatelor la pachet. Şcolile primare şi grădiniţele îşi vor închide şi ele porţile, precum şi lăcaşurile de cult.

Punct și de la capăt

Oraşul Xi'an a mai fost plasat într-un lockdown de o lună, între decembrie 2021 şi ianuarie 2022. Atunci, autorităţile locale au fost criticate pentru felul în care au gestionat acel lockdown, marcat de probleme de aprovizionare cu alimente şi de o serie de drame cauzate de faptul că unora dintre pacienţi le-a fost refuzat accesul în spitale.

„Gata, o luăm de la capăt“, a reacţionat marţi un internaut chinez pe reţeaua de socializare Weibo după anunţarea noilor măsuri.

Ministerul chinez al Sănătăţii a raportat marţi 335 de cazuri noi la nivel național. Principala zonă afectată este provincia Anhui, situată în estul Chinei, unde 1,7 milioane de locuitori din două cantoane rurale au fost deja plasaţi în lockdown.