China susține că ONU și-a pierdut credibilitatea în momentul în care a votat pentru investigarea crimelor de război comise de Rusia în Ucraina. Rezoluția a fost aprobată cu 33 de voturi, 12 abțineri și 2 voturi împotrivă în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Cu toate acestea oficialii de la Beijing susțin că membrii acestui organism și-au pierdut încrederea în deciziile sale.
Reprezentanții Chinei susțin că încrederea în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului pentru drepturile omului a fost afectată. Aceasta, din cauza votului pe care membrii săi l-au dat în favoarea investigării presupuselor abuzuri rusești în Ucraina, după cum relatează agenția de presă Reuters. Rezoluția a fost adoptată cu o largă majoritate, de 33 de membri ai Consiliului, în vreme ce alți doi s-au opus, iar alți 12 s-au abținut de la vot. Au votat împotrivă reprezentanții Chinei și ai Eritreei.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China, Zhao Lijian, a declarat că decizia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de a începe o investigație privind presupusele abuzuri ale drepturilor omului de către trupele rusești a zdruncinat încrederea membrilor în acest organism.
Zhao Lijian a afirmat, în timpul unei conferințe de presă, că obiecția Chinei se datorează faptului că ONU nu a analizat decât o parte din statele în care se poartă războaie.
China este unul dintre puținele state care susțin regimul lui Vladimir Putin și care a refuzat să condamne invazia Rusiei în Ucraina. Aceasta cu toate că, pe altă parte, se declară o mare susținătoare a păcii. Drept urmare, ieșirea publică a purtătorului de cuvânt al diplomației de la Beijing care condamnă rezoluția care permite anchetarea Rusiei pentru crime de război se înscrie în politica de susținere a regimului Putin.
ONU va investiga acuzațiile împotriva Rusiei
Consiliul pentru drepturile omului al ONU a adoptat o rezoluție pentru a investiga acuzațiile de crime de război comise de trupele rusești în Ucraina. Odată ce aceste investigații vor fi demarate, cei responsabili vor putea fi trași la răspundere.
Peste 50 de țări au susținut solicitarea Kievului pentru o sesiune specială a consiliului, unde să fie examinată „deteriorarea situației drepturilor omului în Ucraina ca urmare a agresiunii ruse”.
Rezoluția a fost adoptată cu o majoritate puternică, 33 de membri votând „pentru” și doi – China și Eritreea –„împotrivă”. Au fost 12 abțineri.
Rusia a fost suspendată din Consiliul de 47 de membri. Cu toate acestea, ar fi putut să se alăture sesiunii în calitate de observator, dar a refuzat să o facă în semn de protest față de rezoluția propusă.