China vrea să CONTROLEZE FENOMENELE NATURII în scopuri proprii. Tehnologie cu CAPACITATE DISTRUCTIVĂ dezvoltată în SECRET

China a avut, în trecut, mai multe proiecte ambițioase, pentru a intra în concurență economică directă cu Statele Unite. Un plan ambițios vizează, acum, una dintre marile limite ale naturii: vremea.

China își propune să dezvolte un sistem de schimbare a vremii care să aducă precipitații într-una dinte cele mai afectate zone de secetă de pe teritoriul statului, informează Interesting Engineering. Tehnologia aflată la baza planului folosește camere de ardere pentru combustibilul solid, care pot fi folosite pentru a produce iodura de argint.

 

Noul sistem care va fi compus din zeci de mii de astfel de aparate amplasate în zona Podișului Tibet pot aduce un nivel de precipitații mai mare cu 100 de miliarde de metri cubi pe an decât cel actual. Întreaga arie este de trei ori mai mare decât suprafața Spaniei, ajungând la aproape 1,5 milioane de kilometri pătrați.

Acesta este cel mai mare proiect de schimbare a vremii gândit până acum, în timp ce Rusia și Statele Unite cântăresc opțiuni similare. Planul a fost dezvoltat de Aerospace Science and Technology Corporation din China.

Camerele, al căror scop este să emită vapori și dioxid de carbon, pot funcționa luni bune înainte de a fi nevoie de alimentare.

O astfel de tehnologie poate fi folosită și în scop militar, provocând inundații sau fenomene care să întrerupă activitatea normală a unor state.

„Modificare vremii în Tibet este o inovaţie critică pentru a rezolva lipsa apei în China. Va reprezenta o contribuţie importantă nu doar pentru dezvoltarea Chinei şi a prosperităţii lumii, ci şi pentru bunăstarea întregii rase umane”, a susținut Lei Fanpei, preşedintele corporaţiei.

Multe dintre elementele proiectului rămân, în continuare, secrete.