Numărul de utilizatori de internet din China este mai mult decât dublu față de întreaga populație a Statelor Unite și se află pe un puternic trend ascendent.
Tendința de creștere agresivă a numărului de utilizatori de internet chinezi are drept cauză creșterea numărului de utilizatori de telefoane mobile, devenite tot mai accesibile.
China avea în luna decembrie 648 de milioane de utilizatori de internet, potrivit unui raport al China Internet Network Information Center, o agenție non-profit aflată în subordinea Ministerului Tehnologiei de la Beijing. Cifra este mai mare decât dublul întregii populației Statelor Unite, de 316 milioane de oameni. Aceasta înseamnă că 46,8% din populația Chinei are acces la internet.